Administrația din Vorniceni pierde procesul cu fostul viceprimar Lucian Ungureanu

Untitled-1

Situaţie ciudată la Primăria comunei Vorniceni, unde fostul viceprimar Lucian Ungureanu, eliberat din funcţie în septembrie 2015, a reuşit să obţină în instanţă anularea hotărârii CL prin care s-a decis înlocuirea sa. Astfel, după un proces iniţiat în ianuarie 2016, magistraţii Tribunalului şi Curţii de Apel Suceava au anulat hotărârea cu pricina şi au dispus ca Lucian Ungureanu să primească inclusiv indemnizaţiile cuvenite pentru perioada 25 septembrie până la data constituirii legale a noului CL, ales în urma alegerilor din 5 iunie 2016. Sentinţa definitivă a fost pronunţată pe 17 ianuarie, după ce magistraţii au considerat că la mijloc a fost vorba de un joc politic.

*****************************************************************************************************************

Procesul prin care fostul viceprimar al comunei Vorniceni, Lucian Ungureanu, a contestat procedura prin care a fost demis de către actualul primar, Toader Leampăr, a fost câștigat de cel dintâi, Tribunalul Botoșani admițând o parte din cererile lui Ungureanu. Astfel, conform deciziei judecătorești, Hotărârea de Consiliu Local prin care s-a luat act de demisia viceprimarului a fost anulată, iar Primăria Vorniceni este obligată să îi plătească din urmă salariul acestuia pentru toată durata cât nu a mai fost în funcție, adică septembrie 2015-iunie 2016. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel.

Reamintim contextul în care s-au desfășurat evenimentele menționate: După demisia viceprimarului Curcă Constantin, o mare parte din consilierii locali îl susțineau pe Lucian Ungureanu pentru funcția de viceprimar, însă aceștia nu aveau majoritate, și nici persoana propusă de primarul Leampă nu avea majoritate. Printr-un joc politic murdar, Leampăr a acceptat să îl susțină pe Ungureanu ca viceprimar doar dacă acesta își scrie o cerere de demisie și o semnează lăsând doar data necompletată, document pe care să îl păstreze primarul Leampăr pentru a-l avea la mână pe Ungureanu în caz că acesta nu răspunde la comenzi. În urma unui conflict între cei doi, primarul a scos demisia, a scris data și a adus demisia viceprimarului la cunoștința consilierilor.

În urma acțiunilor demne de un film mafiot ale primarului Toader Leampăr, Primăria Vorniceni nu a avut viceprimar timp de 9 luni și nici nu a mai fost pe ordinea de zi alegerea viceprimarului din septembrie 2015, probabil Leampăr nedorind să aibă un posibil adversar chiar în coasta lui. Avertizăm pe această cale consilierul care va fi ales viceprimar al comunei pentru următorii 4 ani să fie precaut dacă îi propune primarul Leampăr astfel de fapte.

Hotărârea de Consiliu Local care a fost anulată

Procesele verbale din cadrul Consiliului Local când s-a discutat demisia lui Ungureanu 1 2

Decizia Tribunalului Botoșani

Sursă foto: Gazeta de Botoșani

Facebook

duminică, 26 iunie 2016 21:26 - Vorniceni News ★ ★ ★ ★ ★