Pregătiţi de drum nepoţii,
Parcă nu mai au răbdare
Să ajungă la bunica ,
Vor răspuns la o –ntrebare.

-Cât de greu io fi bunicii
Să mai meargă la fântână?
Apa-i proaspătă şi rece 
Dar bunica e bătrână.
Jumătate-n drum se varsă,
Jumătate-i plin ulciorul,
Într-o mână ţine cârja ,
Că abia-şi duce piciorul.

-Cât de greu io fi bunicii
Când stă trează-n toiul nopţii?
Se gândeşte şi se roagă,
Să-i mai vină-n prag nepoţii.
Sufletul atunci îi tânăr, 
Inima în piept tresaltă,
Ia-i aşteaptă cu turtite
Şi cu pâine coptă-n vatră.

-Cât de greu io fi bunicii,
Singurică în ogradă?…
Căci copii-s duşi departe,
Şi vin rar să o mai vadă.
A crescut nepoţi în poală, 
Şi n-a dormit nopţi la rând,
Da-i tot singură sărmana
Şi mereu o vezi oftând.

Bucurie fără seamăn,
Are-n lume o bunică,
Când pe seară deschid poarta,
Nepoţel şi nepoţică.
O iubesc şi-o strâng în braţe,
Ea, de-abia-şi duce ciupicii,
Iar nepoţii se întreabă;
Cât de greu i-a fost bunicii?…