Doina dacilor

 

“Unde eşti tu Burebista,
unde eşti tu Decebal,
C-a ajuns Dacia noastră
într-un hal fără de hal!”

Fost-au după voi şi alţi eroi,
şi am crezut că-n Dacia mai bine va fi,
soare a fost şi ploi, pace şi război,
şi am iubit atât cât s-a putut iubi.

Au venit cu toţii, tâlharii şi hoţii,
hunii şi tătarii ce ţară n-aveau,
grecii şi romanii, ruşii, otomanii,
toţi pământul sfânt al Daciei voiau.

Anii au trecut, rănile-au durut,
străinii duşmani tot vin şi se tot duc,
din munţi am făcut, zid de netrecut,
dar ne-au pus la zid cei care ne conduc.

Şi-au ajuns românii sclavi chiar la stăpânii
născuţi din pântecele ţării lor pustii,
că nu-i deşertăciune pentru o naţiune
decât să fie sclavă propriilor fii.

Am răbdat de toate, dar nu se mai poate,
ne-a ajuns cuţitul până-n miez de os,
furând şi dând din coate, v-aţi făcut palate
şi ne priviţi acum, scârbiţi, de sus în jos.

Dă Doamne din glie, dacii să învie,
să fim iarăşi popor, nu idioată turmă,
şi de-o fi să fie, Dacia Românie,
dă-ne Doamne mintea noastră de pe urmă!

marți, 20 februarie 2018 21:04 - Radu Glisă ★ ★ ★ ★ ★