O carte de tezaur : « Oieritul în satul Vorniceni »

Oieritul în satul Vorniceni O carte de tezaur : « Oieritul în satul Vorniceni »
A consemnat Doina Ivaniciuc 

http://vorniceneanul.ro/o-carte-de-tezaur-%C2%AB-oieritul-i…

Aşa îndrăznesc să cataloghez cartea ,,Oieritul în satul Vorniceni”, scrisă de Constantin Haisuc, el însuşi fiind un “om de patrimoniu”, cum îi place să spună Lucia Olaru Nenati, atunci când vorbeşte despre oamenii devotaţi şi consecvenţi în munca lor de a descoperi, conserva şi promova tradiţiile noastre şi patrimoniul cultural românesc.

Cartea lui Constantin Haisuc a apărut, în 2008, la Editura Agata şi a fost rapid receptată de etnografi, istorici şi lingvişti.
Ce l-a determinat pe Constantin Haisuc să întreprindă un astfel de demers o spune chiar Dumnealui: ,,(…) această lucopertahaisuc - Copiecrare a fost pasiunea mea… pentru a contribui la păstrarea tradiţiilor ciobanilor din Vorniceni care, de sute de ani, rămân neschimbate, indiferent de necazurile pe care le-au de întâmpinat: secete, războaie, regimuri politice potrivnice. (…) oaia a fost animalul care a asigurat existenţa românului, l-a îmbrăcat, hrănit, încălţat, i-a pus căciula pe cap, (…)”.
Înţeleaptă motivaţie!

Şi aşa, autorul ne povesteşte: ,,Nu împlinisem nici patru ani şi eram strungar la tata la stână. Dacă mulsul de la amiază şi cel de seară era o plăcere, pentru noi copiii, ai căror taţi aveau stână, nu acelaşi lucru pot spune despre mulsul de dimineaţă. În zorii zilei, la ora 4:30, când copiii de vârsta mea dormeau în pătuţul lor cald de acasă, eu eram trezit printr-un glas blând şi milos de tatăl meu, prin cuvântul ,,hărştea”, repetat până mă trezeam pentru a da oile în strungă. De multe ori dimineţile de primăvară erau reci şi umede, mă lua frigu’ la picioruşe şi pentru a mă încălzi călcam pe băleguţele oilor, deoarece erau calde. Mai toţi copiii la acea vreme umblam desculţi, numai la Paşte, părinţii ne mai cumpărau tenişi. M-am născut într-o familie de oieri din tată-n fiu şi am trecut prin toate etapele de organizare a unei stâni: strungar, cioban şi responsabil de stână, învăţând toate tainele acestei minunate activităţi oieritul şi stâna, dar am avut multe de învăţat şi de la cei mai dârji şi pricepuţi ciobani ai satului. Acest lucru m-a călit în viaţă şi am devenit “om”. De multe ori în timp ce scriam această lucrare mă trezeam cu lacrimi în ochi, amintindu-mi de cele petrecute la stână.” Frumoasă poveste! De fapt cartea însăşi este ca o poveste minunată! Cu această carte, Constantin Haisuc, si-a ocupat locul, bine meritat, în spaţiul etnografic al Nordului Moldav.Oieritul în satul Vorniceni

Cartea este prefaţată de Dr.etnograf Angela Paveliuc Olaru. Din respect pentru Domnia sa voi reda integral textul: ,,Agricultura şi creşterea animalelor au fost şi continuă să fie două ocupaţii principale ale locuitorilor din zona Botoşanilor, din cele mai vechi timpuri, aşa cum o dovedesc săpăturile arheologice efectuate pe teritoriul dintre Siret şi Prut.
Prin practicarea lor, oamenii şi-au procurat cele necesare traiului de-a lungul timpului.
Aşa se explică şi faptul că oieritul a cunoscut, şi în această parte a ţării, o dezvoltare deosebită în anumite perioade ale istoriei (sec.XVIII-XX), în special, când produsele obţinute din creşterea oilor aveau căutare atât pe piaţa internă cât şi pe cea externă.
La acestea au contribuit, în mare parte, şi condiţiile existente, locuri bune de păşunat din abundenţă, clima aspră care favoriza valorificarea lânii şi a pieilor în condiţii optime, ca materie primă pentru confecţionarea obiectelor de port (cojoace, bundiţe, căciuli, sumane, ş.a.). De asemenea în practicarea ţesutului – meşteşug având o veche tradiţie în zona Botoşanilor – lâna a fost folosită ca materie primă la ţesutul lăicerelor, scoarţelor, păretarelor, etc. textile de interior de o reală valoare prin ornamentica bogată pe motive tradiţionale de largă circulaţie (motivul solar, motivul arborelui vieţii etc.).
Brânza şi celelalte produse obţinute prin prelucrarea laptelui constituiau o hrană preţuită de oamenii de la ţară şi nu numai. Ca o particularitate interesantă a zonei Botoşanilor poate fi considerată existenţa marilor turme de oi de rasă ţigaie şi merinos aflate pe moşiile boiereşti şi având o lână fină căutată la export.
Despre această realitate ne informează Ion Ionescu de la Brad în lucrarea sa «Agricultura Română din judeţul Dorohoi- 1866», referindu-se şi la localitatea Vorniceni, pe teritoriul căreia se aflau turme mari de oi în sec. al XIX-lea .
Astăzi, din păcate, oieritul cunoaşte un regres în dezvoltarea sa, vorbind, în general despre întreg spaţiul românesc, regres datorat, în mare parte, pătrunderii în lumea satelor a produselor de fabrică (covoare, obiecte de îmbrăcăminte etc.) mai uşor de procurat – având drept consecinţă practicarea mai redusă a meşteşugurilor (țesut, cojocărit etc.), neexistând cerere pe piaţă pentru produsele tradiţionale, decât în anumite zone şi în măsură tot mai mică. Lâna nu mai are căutare, pieile aproape la fel. De aceea existenţa unei aşezări (Vorniceni) pentru care tradiţia oieritului este încă vie, păstrându-se din generaţie în generaţie, constituie un aspect demn de semnalat şi cercetat cu multă rigoare şi dăruire din partea celor ce au posibilitatea de a realiza acest lucru.
Aşa este cazul d-lui Constantin Haisuc care ne pune la dispoziţie acest studiu care impresionează prin veridicitatea şi bogăţia informaţiei despre oieritul din satul Vorniceni, fiind cel care a trăit «pe viu» practicarea acestei «nobile» ocupaţii – creşterea oilor. Făcând parte dintr-o familie de oieri prin tradiţie, lucrând la stână alături de tatăl său, de mic copil, acesta a cunoscut etapă cu etapă toată activitatea ce se desfaşoară la o stână.
Din acest motiv, lucrarea d-lui Constantin Haisuc este deosebit de interesantă prin detaliile oferite de autor, detalii cunoscute prin practicarea lor zi de zi. Toate aceste aspecte sunt reliefate cu multă precizie şi exactitate în studiul de faţă, care este structurat în mai multe capitole, într-o gândire logică, riguroasă.
Pot fi amintite în acest sens: etapele oieritului, păşunatul de primavară, amplasarea stânei, instrumentarul stânei şi unelte folosite la stână, anul pastoral (ciobănitul), strânsul caşului, straiele ciobăneşti, cum se face urda, bucate preparate din carne de oaie, aspecte folclorice legate de păstorit (sărbători, creaţii populare, cântece, jocuri etc.) precum şi o prezentare cronologică a ciobanilor care au fost şi mai sunt încă în sat, menţionându-se numărul oilor ce alcătuiesc turmele acestora.
Ca un merit special al lucrării pot fi considerate detaliile referitoare la «Stâna la măsură» (sau pe o strungă).
Fiecare capitol din cele amintite poate fi considerat o contribuţie valoroasă în cunoaşterea practicării oieritului din zona Botoşanilor – în localitatea Vorniceni.
Transmiterea acestor informaţii se face de către autor în stilul unui povestitor din Vorniceni, într-o manieră directă, sinceră, convingătoare, captivantă.
Studiul se citeşte uşor reuşind să-ţi capteze atenţia până la sfârşit. Aşa poţi cunoaşte în amănunt date esenţiale referitoare la comuna Vorniceni (aşezare geografică, număr de locuitori, ocupaţiile locuitorilor) urmărindu-se creşterea oilor cronologic, folosind în acest scop o bibliografie bine aleasă (Tabla Slujbii Goştinii di Ocolul Başăului la data de 11 Mai 1799 – din lucrarea prof. Octavian Ionescu, «Însemnări istorice despre satul Vorniceni din ţinutul Dorohoi», lucrare ce i-a dat posibilitatea de a dovedi convingător tradiţia oieritului din Vorniceni.
Astfel apare faptul că, în anul 1799, douăzeci şi nouă de locuitori aveau 2899 oi întărind ideea enunţată mai sus.
Toate celelalte capitole reuşesc să prezinte cititorului interesat un tablou sinoptic al vieţii şi activității ce se deşfaşoară la o stână din Vorniceni, cu amănunte uneori impresionante prin cele relatate (dorinţa unui cioban ca la moartea sa să fie însoţit de cârdul de oi pe care-l avea etc.)
Cele câteva poezii, creaţii ale autorului (Fluieraşul, Ciobănaşul, Brânza şi Ploaia, Înjurătura Ciobănească, La Seceriş) dovedesc o uşurinţă în a versifica idei şi sentimente ce aparţin sufletului ciobanului (dragostea, poezia, simţul umorului ş.a).
Aparatul ilustrativ (fotografiile) completează în mod reuşit textul făcându-l mai convingător şi lesne de priceput.
Lucrarea domnului Constantin Haisuc, prin valoarea sa, rămâne în literatura de specialitate şi va întregi peste timp informaţia despre un crâmpei aparţinând civilizaţiei tradiţionale din zona etnografică Botoşani.” / Iulie 2008/

sursa: vorniceneanul.ro http://vorniceneanul.ro/o-carte-de-tezaur-%C2%AB-oieritul-i…Vorniceni_0375stanaVorniceni_0242Vorniceni_0195

duminică, 15 martie 2015 10:46 - Vorniceni News ★ ★ ★ ★ ★