Primărie transformată-n mahala

Ales de consilieri ca să stea pe hol5-comuna-in-care-viceprimarul-munceste-in-holul-de-la-intrare-pe-un-scaunel-adus-de-acasa-asemenea-vice-este-un-mecegai-si-nu-se-poate-lucra-cu-el-galerie-foto

Totul a început la ședința Consiliului Local Vorniceni din data de 28 octombrie 2016. Atunci, social-democratul Gheorghe Irimia a fost desemnat viceprimar cu șapte voturi pentru și șase împotrivă. Trei social-democrați, trei PMP-iști și un PRM-ist au fost cei care l-au dorit viceprimar, în timp ce toți cei șase PNL-iști au fost contra. Ședința a avut loc într-o zi de vineri, iar luni, pe 31 octombrie, Gheorghe Irimia s-a prezentat la Primăria Vorniceni pentru a-și lua în primire postul. Primarul a refuzat susținând că a fost ales ilegal. Viceprimarul n-a dorit însă să părăsească instituția și de atunci, zi de zi, continuă să vină la sediul administrației locale, unde stă pe hol. Și-a adus și un scaun de acasă, iar din când în când se folosește de o masă, care și aceasta a fost ridicată săptămâna trecută, după care însă a reapărut.

Primarul nu-l recunoaște drept vice și nu-i dă birou

Primarul recunoaște că Irimia a adunat voturile necesare pentru a fi ales viceprimar, însă contestată procedura. Mai exact, Toader Leampăr a arătat că pe ordinea de zi a ședinței din 28 octombrie, pe care el a convocat-o, nu a existat nici un proiect privind desemnarea unui viceprimar și că, în timpul ședinței, bazându-se pe amintita majoritate, consilierii l-au introdus abuziv și l-au și votat. Ori, spune el, potrivit legii, ordinea de zi poate fi suplimentată doar pentru probleme urgente, care nu pot fi amânate până la ședința viitoare, iar alegerea viceprimarului nu se încadrează în această prevedere.

”Nu-l țin eu pe hol, stă el de bunăvoie. Nu-l țin eu, nici nu l-am fugărit, nici nu-mi permite legea. Adică, nici nu l-am trimis acasă, nici nu… ”,

Toader Leampăr, primar Vorniceni.3-comuna-in-care-viceprimarul-munceste-in-holul-de-la-intrare-pe-un-scaunel-adus-de-acasa-asemenea-vice-este-un-mecegai-si-nu-se-poate-lucra-cu-el-galerie-foto

”Râde de mine pe aici, când mai vin oameni spune: nu aveți nevoie de un om la stână?”

De cealaltă parte, viceprimarul care nu este clar cât de viceprimar este, susține că procedura a fost una cât se poate de legală. Și aceasta pentru că, la precedenta ședință, de pe 8 septembrie, pe ordinea de zi a existat un proiect privind alegerea viceprimarului, a cărui dezbatere s-a amânat pentru proxima ședință, adică aceea din 28 octombrie, dată la care consilierii cu acceptul secretarului, nu ar fi făcut altceva decât să dezbată proiectul pe care îl amânaseră luna precedentă.

”N-a fost trecut pe ordinea de zi, însă în timpul ședinței secretarul a amintit că sunt trei proiecte rămase de data trecută, printre care și cel cu alegerea viceprimarului și trebuie dezbătute”,

Gheorghe Irimia, viceprimar Vorniceni.

Potrivit acestuia, primarul încearcă să obstrucționeze accederea sa în funcție pentru că nu reușește să își propulseze un coleg de la PNL.

”Dl primar a zis despre mine că asemenea vice este un mecegai și nu se poate lucra cu el. Râde de mine pe aici, când mai vin oameni spune: nu aveți nevoie de un om la stână? Uitați, luați-l pe el. El a urmărit să își pună un viceprimar de-al dumnealui, dar șapte este mai mare decât șase și minoritatea se supune majorității, dar dacă nu vrea să înțeleagă”,

Gheorghe Irimia, viceprimar Vorniceni.10-comuna-in-care-viceprimarul-munceste-in-holul-de-la-intrare-pe-un-scaunel-adus-de-acasa-asemenea-vice-este-un-mecegai-si-nu-se-poate-lucra-cu-el-galerie-foto

Scandalul a ajuns și la Prefectură

Primarul a sesizat Prefectura asupra celor întâmplate pe data de 28 octombrie, care a cerut reanalizarea respectivului proiect. Primarul consideră poziția reprezentantului Guvernului în teritoriu o confirmare a nelegalității alegerii viceprimarului și, ca atare, refuză să îi dea acestuia un birou și atribuții, însă cel vizat susține că, de fapt, primarul a dus voit în eroare prefectul și că, oricum, până la revocarea hotărârii, el trebuie să își îndeplinească atribuțiile.
Primăria Vorniceni nu are viceprimar de mai bine de un an, după ce precedentul a fost îndepărtat din funcție după depunerea unei demisii nedatate, existând un proces pe rol, și nici după alegerile locale din iunie 2016 nu s-a reușit învestirea efectivă a altui viceprimar.

Ironic, unul dintre angajați a lipit plăcuța cu viceprimar pe o cămară de la intrare, unde stai claie peste grămadă bidoane goale de apă, sticle și hârtie igienică.

http://www.botosaneanul.ro/top-news/comuna-in-care-viceprimarul-munceste-in-holul-de-la-intrare-pe-un-scaunel-adus-de-acasa-asemenea-vice-este-un-mecegai-si-nu-se-poate-lucra-cu-el-galerie-foto/

 

sâmbătă, 3 decembrie 2016 17:25 - Radu Glisă ★ ★ ★ ★ ★