SĂ NU MAI MOR DELOC…

Ce mistere ne despart,
Nu-i chip ca cineva să ştie…
Aş vrea la toţi să te împart
Şi totuşi să-mi rămâi doar mie…

Veghez de-o vreme noaptea toată
Să nu te-atingă nici un rău,
Şi chiar de-ar fi să plângi vreodată
Aş plânge eu cu plânsul tău…

Să-mi dai tristeţile-mprumut,
Ca să-ţi rămân dator pe viaţă
Şi noaptea-ntâiului sărut
Să nu mai aibă dimineaţă…

Rătăcind printre suspine,
Nu mai ştiu cum să te-aştept…
Căci îmi este dor de tine,
Chiar şi când te strâng la piept…

Dar totuşi când te ştiu departe..,
Timpul parcă-i un călău…
Tu lasă-mă să mor de moarte,
Şi nu să mor de dorul tău…

De-a vrut aşa osânda sorţii…
Ca prea puţin să mă iubeşti,
Mai bine-n tragedia morţii,
Decât trăind…şi să-mi lipseşti…

Dar tu să-mi dai din nou fiorul…
Ce mistuie eternul foc…
De n-am să mor ducând-ţi dorul,
Atuncea n-am să mor deloc…

 

miercuri, 22 martie 2017 20:01 - Radu Glisă ★ ★ ★ ★ ★