Sonetul dorului de mamă

A început în suflet să îmi cearnă
flori galbene uscate de mohor,
mi-e dor de tine, mamă, tot mai dor,
precum zăpezii dor îi e de iarnă.

Suntem poate naivi, noi, ca popor,
căci sufletul mereu ni se descarnă
şi-n ochii celor dragi ni se întoarnă
ca primăvara pasările-n zbor.

Sînt, mamă, ca un măr, sînt mărul tău,
ce-odată copt de creangă s-a desprins
şi a căzut în lume ca-ntr-un hău.

De-acum, şi tu, şi eu, cu părul nins,
ca vârfurile naltului Ceahlău,
ne îndreptăm tăcuţi spre necuprins.

 © 

VIOREL BOLDIS

 

luni, 24 aprilie 2017 19:53 - Radu Glisă ★ ★ ★ ★ ★