Toate tac…

Ce liniște e în casa asta, dintr-odată
toate au tăcut… și ceasul și vatra de lut
și ușa, și masa și pragul și jarul, cenușa
zăvorul și clampa, nu pâlpâie lampa,
și Doamne, nu scârțâie ușa…
tac toate, icoana cea veche, frumoasă
la care se-nchinau toți din casă,
mușcata cu flori și frunze uscate,
perdelele, storurile lăsate,
pe masă arzând un muc de lumânare
o ramă cu poze, zilele netrăite din calendare,
prosoape cu flori în cuie bătute,
scoarța, oala de lut cu flori vestejite,
creionul și-o foaie îndoită, soioasă
uitate acolo sub fața de masă,
firul de busuioc sfințit la icoană
toate de-acum tac, toate tac, mamă…
pe margini, întinse în cuie, păritare
și pernele tac, și oghial și ștergare,
un cui ruginit ține fix o oglindă,
altul mai lung ține-o lampă atârnată la grindă,
plita rece, roțile grele mirosind a fum și a șmoagă,
pe mijloc tace o masă oloagă,
ceaunul de tuci cu semne de-arsură,
tigaia în care odată fusese friptură,
pe horn covățica cu făină cernută,
culișăriu și sita …și Doamne, o turtă.
o cană de tablă albastră, ușoară
căldarea, capacul , solnița și-o policioară,
tac toate de-o vreme…pe veci, pe vecie
cine mai vine într-o casă pustie?
într-un colț, sub prosopul cusut, o icoană cu sfinți
și în ramă, puse alături, pozele dragilor mei părinți…
în genunchi cad, mă-nchin…
toate tac, doar îngerul strigă, Amin!

 1526871_377568449046633_1477116934_n

 

marți, 2 mai 2017 20:24 - Radu Glisă ★ ★ ★ ★ ★