TRISTEȚE, NU MURI

 

Tristeţe nu muri, căci fără tine-s trist,
Şi nu găsesc vreo şansă să vreau să mai exist.
Tristeţe obsesivă, tu m-ai învins trufaşă
Şi-ai fost destinul meu de când eram în faşă;
De-aceea printre clipe eu am rămas umil,
Căci m-ai pătruns tristeţe de când eram copil.

Eu voi dura o viaţă, tu ţii o veşnicie,
Dar nu se-ntâmplă lumii, ce mi se-ntâmplă mie..,
Şi totuşi când spre alţii te duci să-i cucereşti,
Eu nu te-aştept tristeţe, dar parcă îmi lipseşti.
Dar vine iarăşi clipa să-mi fii osânda firii,

Şi-atunci te-ascunzi în mine lipsindu-i omenirii,
Şi orişice speranţă în tine e pierdută,
Dar ce ciudat tristeţe, că nu poţi fi văzută,
Şi ce mister gigant, că nimeni nu te-aude
Tu eşti sonorul vieţii.., în palma morții crude.

De-aceea-obişnuinţa, ne face să fim fraţi,
Ce bucuros că eşti.., şi suntem întristaţi.
Ne tot unim în lacrimi, în cuget şi destine,
Dar ce mă fac tristeţe de-ajung mai trist ca tine?
Atunci însingurarea pe veci m-ar osândi,
Să moară fericirea, tristeţe, nu muri.

 

luni, 19 februarie 2018 22:42 - Radu Glisă ★ ★ ★ ★ ★