Turcanu: Vom finaliza investiţiile la Vorniceni si Vorona

311224_102263526608433_1131286901_nPreşedintele Consiliului Judeţean susţine că a obţinut noi finanţări şi că în următorul an se vor realiza investiţii de mii de miliarde de lei vechi. Cele mai mari investiţii se vor realiza în drumurile judeţene.

„Am primit aviz pozitiv şi 350 de milioane de euro de la POS Mediu s-au redirecţionat către POR. 4,6 milioane de euro vor ajunge în judeţul Botoşani. Vom finaliza investiţiile unde deja avem licitaţiile făcute. Discutăm de Vorona şi Vorniceni. Imediat vom demara licitaţia pentru drumul de la Viişoara. În 12 luni vrem să finalizăm aceste investiţii. În plus, am deschis o linie de finanţare, în parteneriat cu judeţele din regiunea Nord-Est. Botoşaniul, în parteneriat cu Iaşi, va depune un proiect în valoare de 1000 de miliarde şi care va intra la finanţare în cel mai scurt timp. Este vorba de 106 kilometri care traversează judeţul, de la Rădăuţi Prut şi ajunge la Răuseni. Doar 20 de kilometri sunt modernizaţi. 86 de kilometri vor intra în modernizare”, a spus Florin Ţurcanu care a mai precizat că 130 de kilometri de drum judeţean, pietruit, urmează să se asfalteze.

„În plus, avem 1119 miliarde pentru asfaltarea drumurilor pietruite. Este vorba de 130 de kilometri. Am analizat cu maximă atenţie. Din aceşti bani, pe lângă reciclarea care era în proiect vom turna două straturi de asfalt. Garanţia va fi de cinci. Societăţile care vor lucra nu vor câştiga 50% ci 3%. Am grijă de banul public şi îmi fac treaba pentru judeţul Botoşani”, a adăugat Florin Ţurcanu.

Unul din ultimele proiecte care au primit finanţare este în valoare de 65 de miliarde de lei vechi.

„Într-un an de zile am adus mai mulţi bani decât au adus alţii în şase ani. Am câteva proiecte majore care au intrat în finanţare. Mă refer la un proiect de 65 de miliarde de lei, aprobat de Ministerul Telecomunicaţiilor, pentru registrul agricol electronic. Este vorba de un parteneriat între Consiliul Judeţean şi comunele Blândeşti, Copălău, Dîngeni, Durneşti, Hăneşti, Manoleasa, Mihălăşeni, Ripiceni, Santa Mare, Suliţa, Mihai Eminescu, Ungureni, Truşeşti, George Enescu şi oraşul Săveni. Este un lucru foarte important. Orice cetăţean care acum umblă din stânga în dreapta, intră pe internet şi va vedea tot ceea ce caută la primărie, Prefectură sau OCOT. Urmează să facem demersurile pentru licitaţie şi plementarea proiectului”, a conchis preşedintele Consiliului Judeţean.

sursa: www.btonline.ro

turcanu drum dumeni

sâmbătă, 26 octombrie 2013 12:58 - Radu Glisă ★ ★ ★ ★ ★