susa foto: Melinte Paul
Pe cărările pădurii
Frunzele ne-nbracă-n aur,
Păsări au rămas puţine,
Numai stoluri mari de grauri!
Trist s-a pregătit de iarnă
Helesteul. Parcă doarme.
Când se-aud ciripituri
Pitigoii-s… cată poame!
E- un mister; cum din mătasea
Frunzelor ca de smarald,
Intr-o clipă ca prin farmec,
Coamele pădurii… ard?
Şi devin ca de aramă,
Noaptea , un pictor iscusit
Le-a scris una cate una,
Cu penelul său vrăjit.
Când nu plouă vântul harnic,
Duce frunzele polog…
Printre ele, ca bezmetic
Zboara un fluture olog.
Pe cărare calc cu milă,
Scump covorul gros de frunză
Şi din aer, prind în palmă,
Obosită… o buburuză.
Plin de roadă şi de ţepi,
Se visa cândva artist?…
Nimeni rodul nu il vrea
Măcieşu-i singur, trist…
Sus, un soare roşiatic,
Lasă dâre de lumină,
Iar pădurea de aramă,
Poartă… o rochie divină!
Contemplând tăcut pădurea
Făr” de timp… şi făr” teamă…
Cu blândeţe mă inundă
Ploaia frunzelor de toamnă!
