Ce frumos îmbracă noaptea, luna -cerul in dantele,
Norii-s poleiţi pe margini şi pe umeri poartă stele.
Într-o gară părăsită, garnituri ce dorm pe şine…
Luna-i singura lumină pentr-un tren ce nu mai vine.
Plopul singur se înalţă ,lungind umbre pe peron
Prin intunecimea nopţii nici ţipenie de om…
Orologiul bate timpul ,sacadat peste oras
Ţârâind din struna-i veche, cântă trist un greeraş.
Rătăcesc prin întuneric răsfoiesc a vieţii file,
Prin perdeaua neagră a nopţii, văd fantoma unei zile,
Mă apropii în tăcere, frunza plopului se scutur
Era ziua ce-am pierdut-o ca o aripă de flutur.
Era ziua mea de vise, când în vis se-nplinesc toate
Unde s-o fi rătăcit…fără vise nu se poate.
Era ziua ideală de-npliniri în viaţa mea,
Şi de zbor până la stele ,cum să zbor fără de ea.
Poate o zăriţi prin noapte, eu vă rog pe fiecare…
Nimeni ,nimeni n-a văzut-o?…,era ziua de iertare…
Ca o pânză de păianjen destrămată-n mii de fire,
Era ziua cea mai dragă…era ziua de iubire…
Printe nouri se strecoară rece, luna lucitoare,
Şi pe secera-i subţire şade… ziua-mi călătoare.
Pasii sună singuratici, pe-un peron fără lumină
Să o ţine-ţi pentru mine de găsiţi … o zi străină…
Mariana Adascalitei
Am pierdut o zi…
sâmbătă, 12 octombrie 2013 21:41 -
- Tags:
★ ★ ★ ★ ★