I-am dus tatei azi, acasă, pintre altele-un caiet,
Să îmi scrie, cum odată,
Trăia lumea pe la sate, când era copil…băiat!
Cum din satul fără vile, fără școli și fără sfinți…
Au dat lumii oameni harnici, oameni mândri și cuminți.
Tata râde trist în barbă, -Doamne m-am gândit și eu,
Să scriu cum a fost pe vremuri, dară cine se oprește
Să citească … ce-am scris eu?
Scrie tată o poveste …sau o mie de povești,
Scrie tată… nu se știe dacă mâine mai trăiești.
Cată tata către mine, pune pixul pe hârtie,
Și cu mâna tremurândă, o poveste începe a scrie…
Iar o lacrimă ce-i cade, bucurie sau tristețe?
Se amestecă pe foaie,,Amintiri din tinerețe”.
Scrie tată ce ții minte, cum ți-a fost a vieții scaldă,
Știu că nu ți-a fost ușor, dar să nu lași să se vadă.
De copil, pe câmp cu oi, sau, cu gloata după joacă.
Sau cu ochii după fete, când ați mai crescut oleacă.
La cosit, la secerat, pe moșia vre- unui crai…
Sau, pe seară la iubit, fetele cu păr bălai.
La tocmit de muzicanți, pentru horele din sat,
Și-apoi mire…cum ai fost tată- cand te-ai însurat?
Dar se întristează tata, parcă așa fără vreun gând,
-Pentru azi ajunge-atâta, și-ndoaie foaia plângând…
Frumoasă poveste adevărată ,cu drag o citesc de multe ori ,am făcut liceul la vorniceni în deal ,la care am plecat în Timișoara unde am continuat școlile,după niște ani am realizat ca în comuna mea vorniceni am avut niște profesori deosebiți de buni,profesional ,mi-l aduc aminte pe profesoru Paduret un om de cultura deosebit cât se ocupa de elevi , profesorii frați Sîrbu de mate și fizica se ocupa cu mult interes de elevi ,chear și alți profesor f buni .