Într-un comunicat de presă emis de Instituția Prefectului Județului Botoșani, astăzi 08 Septembrie 2014, legat de situația dosarelor privind inventarierea fondului funciar al unităților administrativ-teritoriale din județul nostru, se arată că primăria comunei Vorniceni a fost printre primele care a reușit să depună documentația și să obțină avizele până în acest moment, alături de comuna Dersca.
Această inventariere a fondului funciar al unităților administrative se face în baza legii 165 din 2013 și are drept scop realizarea unei evidențe clare a terenurilor pentru a putea fi subvenționate de la bugetul de stat toate operațiunile de cadastru pentru terenuri. Fără acest inventar toate operațiunile de vânzare-cumpărare a terenurilor este blocată.
Realizarea și depunerea spre avizare a dosarului de inventariere reprezintă un fapt de normalitate făcut de administrația vorniceneană, însă din păcate e printre puținele acte administrative care ne bucură.
Un îndemn pentru Vorniceneni: mergeți și faceți intabularea terenurilor mai ales că acum nu mai plătiți prețul întreg pentru acest lucru!