Mi-am scrijelit iubirea mea in stanca
si-am pus-o apoi piatra de hotar
pe care am zidit castel nemarginirii
la tot ce ti-am adus in dar…
Credeam ca temelia ce i-am pus-o,
e mai puternica ca timpul, ca si-o moarte…,
ce vis nebun..ofranda ce-am adus-o
nu cumpara nimic….nici daruie de toate…
Si intr-o dimineata, imi vad castelul gol,
nemarginirea mea, bolnava, lancezind
iubirea ta…prea pasnica..si slaba..
Catand carari de fuga! Sau a plecat? Si cand?
Priviri paienjenite, imi flutura su geana…
Incerc sa-mi amintesc, un inceput, un tel..
Dar cu stupoare vad, minciuna-ti temelie…
Castelul nu-i de vise…..e de nisip castel…..
AZAMFIRICAI ZANA
http://blog.culturesti.ro/