E luni și lângă pragul casei
Te-așteaptă tot ce vrei să ei. Plângând
Te –mbrățișez… Și tu-mi simți oare
Tristetea, din privire și cuvânt?

Sunt zile lungi, cu dor și cu așteptare,
E abia luni și încă nu te-ai dus,
Se-opresc din mersul lor clipe hoinare
Și soarele se-oprește din apus!

Văd ochii tăi cum mint, încă de-acuma
Pui peste toate o tăcere grea
Și-alegi să nu-mi vorbești de ce-o să fie,
Doar murmuri fără glas… iubita mea!

Din brațe te desprinzi, privirea –ți cade
Pe ochii mei înrourați și goi,
E luni, e început de săptămână
Nu plânge, dragă…Cât, e până joi?