Privit de pe jilţul de prundiş al „Pietrişului” sau din şoseaua Dorohoi-Dersca-Mihăileni, la intrarea în sat, pe deal la „Gura Drumului”, Dersca se vede în toată splendoarea ei, asemenea unui covor de mari dimensiunidin lână, mătase şi fir de borangic în care casele, pomii, drumurile şi întreaga aşezare confirmă armonia perfectă a naturii şi a dragostei locuitorilor săi pentru trăinicie şi frumos. Pentru a se ajunge aici a fost necesar să treacă mai multe sute de ani, perioadă în care locuitorii aceste aşezări au fost în stare să învingă cu răbdare şi pricepere toate valurile potrivnice ale vieţii, abătute asupra acestor meleaguri, ale căror rădădni se cuvin a fi cercetate din cele mai îndepărtate timpuri. Istoria a confirmat cu prisosinţă că teritoriul de astăzi al satului Dersca a aparţinut, încă înaintea erei noastre, daco-geţilor, în mijlocul cărora trăiau şi alte triburi mai mici.

Pe teritoriul acestora s-a constituit apoi STATUL Dacia, condus de regii Dromihete şi Burebista şi care se va consolida puternic apoi în timpul lui Decebal. Cultul acestui popor era credinţa în nemurire izvorâtă din întruchiparea divină a lui Zalmoxis, despre care legenda spune că era un om ca toţi oamenii, rob la Samas ca sclav al lui Pythagora, fiul lui Mnesares. Ajutaţi de dărnicia pământului, locuitorii se ocupau cu creşterea animalelor, agricultura, creşterea albinelor, pescuitul şi cultivarea viţei de vie al cărei protector era zeul Bachus. Dacii erau recunoscuţi şi ca meşteşugari iscusiţi. Performanţa lor în arta extragerii şi făuririi obiectelor din aur şi argint (metale ce se găseau din abundenţă în inima munţilor Carpaţi) i-a situat la cel mai înalt nivel, în acest sens. Mărturii stau tezaurele de mare valoare artistică descoperite pe teritoriul ţării noastre. După cucerirea şi colonizarea Daciei de către romani, Crişana, Maramureşul şi alte părţi din Muntenia şi Moldova nordică rămân în afara imperiului, păstrându-se însă în continuare aceleaşi legături de viaţă între dacii din afară şi cei din provincie, întrucât cuceritorii nu aveau o graniţă stabilită oficial care să-i poată izola. Teritoriul actualului sat Dersca era locuit de dacii liberi, cunoscuţi prin cele două ramuri, carpii şi costobocii, cu legături continue, confirmate de vestigiile arheologice descoperite aici. (Text preluat din lucrarea „Monografia satului Dersca”, Capitolul 1, autor Alecu Gherasim, editura AXA Botosani, 1998)