Nu mai e Basarabia ce-a fost
fără fratele Grigore al nost,
că şi când plânge, lacrima-i pustie;
când o plângea Grigore, era vie.
Iară Unirea parcă-i mai departe
dacă Grigore-al nostru n-are parte,
şi podul peste Prut e mai slăbit;
oh, Grigore, ce te-ai mai grăbit!
Nici casa părintească nu mai este
aşa cum ne-o canta el, de poveste;
de-acuma îl aşteaptă la fereastră
şi-a lui Moldovă, şi România noastră.
Frate Grigore, Grigore frate,
a secat Prutul pe jumătate
de-atâtea lacrimi câte-a vărsat;
oh, frate Grigore, de ce-ai plecat?
Până şi graiul ni-e tot mai sărac,
norodul, Grigore, tot mai buimac,
aşa că, fă bine, din cerul tău mare
trimite-ne slovă de-mbărbătare.
