HANUL DE TIP ,,RATEȘ” DE LA ,,PODUL RATUŞ” – ENIGMĂ SAU ADEVĂR
Autor, Constantin HAISUC

Existenţa unui han de tip ,,Rateş” în împrejurimele Vorniceniului este sigură, deoarece toponimia acestor locuri păstrează şi acum în vorbirea curentă a locuitorilor de aici toponimul ,,Podul Ratuş”, explicaţia găsindu-şi locul în cartea ,,Tezaurul toponimic al comunei Vorniceni, judeţul Botoşani”, autor prof.Teodor Epure, apărută la Editura Agata, 2008. ,,Podul Ratuş ”- toponimul are o importanţă deosebită pentru istoria localităţii , ,,rateş” sau ,,ratoş” provenind din ucrainianul ,,ratuş” şi înseamnă ,,han la drumul mare, în afara localităţii” (Lazăr Şăineanu, ,,Dicţionar universal al limbii române”, vol. II, Ed. Mydo-Center, 1997, p. 1363).

Existenţa acestui han de tip ,,ratuş” trebuie pusă în legătură cu perioada în care Vornicenii era străbătut de drumuri spre nordul Bucovinei, spre Basarabia şi spre sudul Moldovei.

Important este faptul că acest toponim nu-l găsim prin satele din jur.

Deci, gândind că voi provoca o serioasă dezbatere pe această temă pentru a descoperi adevărul despre existenţa unui rateş pe locul denumit ,,Podul Ratuş” vă prezint câteva date şi păreri personale reţinute din discuţiile mele cu cei mai în vârstă. Pentru identificarea locului voi folosi toponimul ,,Podul Ratuş”.

Primele informatii despre ,,Hanul” de la ,,Podul Ratuş” le-am auzit prin anii 1974-1975, pe când aveam 7-8 ani, de la bunicul meu Haisuc T. Aurel (Tanasă, născut în anul 1909). În timp ce mă aflam la păscut oile împreună cu el, pe o mirişte uscată şi cu rugi, aplecându-mă după mure am văzut un ciob de oală veche. Aceasta s-a întâmplat pe locul unde cândva a fost un han la crucele drumurilor : Vorniceni, Havârna si Cordăreni.

Bunicul mi-a povestit că în anul 1885, când tatăl său Haisuc Tanasă cu fratele său Niculai se refugiase din Cernăuţi, ultimul popas îl făcuse la acest han, unde primise găzduire pentru el şi animalele ce le aveau împreună, în jur de 250 de oi şi 4 cai cu tot cu căruţe unde aveau agoniseala de-o viaţă.

După această informaţie nu mai aveam stare, pe toti oamenii în vârstă ce îi întâlneam le ceream să-mi spună câte ceva despre han.

Mai târziu, l-am întâlnit pe moş Vasile Râmbu, un om în vârstă cu faţa stăfidie, purta ochelari, ţărăn get beget cu o memorie de invidiat. Avea casa pe tarlaua Ţântirim, cândva satul Glodeni. Moş Râmbu venea după apă cu cobiliţa pe umăr până la Prisacă, unde tatăl meu avea stână (pe o strungă împreună cu moş Anton Clim). La jumătate de cale se oprea şi striga de trei ori ,,Ileană hăi !…” cât îl ţineau bojogii de se auzea toată valea Ratuşului, deşi pe femeia lui o chema Maria. Nici până astăzi nu am înţeles acel strigăt.
Acest om, destul de ciudat, Moş Vasile Rambu, mi-a povestit că a auzit de multe ori discuţii în casa bunicilor şi a părinţilor lui despre acest han. Povestea că în locul hanului ar fi fost pe vremuri o prăvălie şi un grajd cu o potcovărie. Mai târziu a fost cumpărată de un grec şi transformată în han. El mai povestea că hanul a fost construit din cărămidă arsă şi mansardat cu material lemnos, unde se aflau câteva camere de locuit. În spatele hanului era un grajd de animale şi camere de locuit pentru slugi, la răsărit se afla o altă clădire cu o moară, fierărie şi uloierniţă. În faţa hanului era o fântână cu cumpănă şi ciutură de adăpat animale (această fântână există şi astăzi). În împrejurimele hanului se afla un imaş, unde boierii îşi ţineau boii la păscut.

De unde a venit acest grec la Ratuş ? La circa 2 km de satul Havârna se află un loc denumit ,,Podul Grecilor”, ,,Iazul Grecilor” şi un fir de apă cu o trecătoare spre satul Vorniceni. Se spune că aici a fost o aşezare cu vreo 30 de familii de greci.

În anul 1403, Alexandru cel Bun lasă în administrarea Mănăstirei Voroneţ printr-un uric, această aşezare denumită ,,Popasul Grecilor” şi satul cu denumirea de ,,Ciumaş” de la ciumă, astăzi satul Havârna, după strămutare. În urma ciumei, aşezarea a fost arsă, spun legendele, locuitorii mutându-se pe valea Havârnei, o parte dintre aceşti greci s-au refugiat în Muntenia, unde de fapt ei mergeau să facă negoţ, iar o altă parte au rămas aici, la Podul Grecilor. Grecii, de aici, cumpărau din zona Moldovei cereale, brânză, miere de albine şi făceau schimb în Muntenia şi peste Carpaţi în Transilvania cu stofe, mătăsuri, încălţări. Se pare că un descendent al acestor familii cumpără prăvălia de la iazul lui Merca actual Podul Ratuş şi o transformă în han. În acest han se servea masă caldă, se consumau băuturi tari şi fine. Se putea rămâne peste noapte cu tot cu animale. Aici se făcea şi negoţ cu cereale şi schimburi de mărfuri. Se mai povesteşte că noaptea la acest han, negustorii, arendaşii, oamenii înstăriţi, jucau jocuri de noroc. Aici întâlneai chiar şi femei uşoare cum spuneau bătrânii.

Legendele spun că ,,hanul” de la ,,Podul Ratuş” şi popasul ,,Podul Grecilor” (unde se afla o dugheană) au fost ridicate pe drumul ( hăţaşul ) animalelor date ,,danie’’ turcilor, acest hătaş ocolea cetatea de scaun a Sucevei. El pornea din Cernăuţi-Hotin, Fundu Herţii –Havârna -Vorniceni sau de peste Prut ; Lipcani-Rădăuţi Prut -Darabani-Havârna-Vorniceni. La ,,Hanul Podul Ratuş” se intersectau aceste drumuri, mergând pe Ibăneasa în jos pe valea Prutului până la ultimul popas ,,Hanul Conachi” din Galaţi apoi la Dunăre unde corăbiile ,,gâdelui turcesc” aşteptau pentru îmbarcarea animalelor.

În timpul Războiului din Crimeea 1853-1854 armata rusă intră în Moldova ocupând zona Başeului şi se spune că ruşii au incendiat acest han.

Ioan Ionescu de la Brad în lucrarea sa (,,Agricultura Română din jud.Dorohoi”, Bucuresti, 1866) vorbeste la trecut despre hanul de la Podul Ratuş ,,Pe raza localităţii se mai păstrează numele de Ratuş (un rateş – rataş) la intrarea în satul Vorniceni, dinspre Cordăreni. Era un han mic (loc de popas), cu mâncăruri calde şi reci, băuturi tari şi slabe, loc pentru dormit şi adăpostit animale, mărfurile şi negustorii care călătoreau dinspre Săveni spre Dorohoi şi Herţa sau dinspre Darabani spre Botoşani. Erau câţva argaţi şi darabani de pază pentru liniştea rateşului. Negustorii duceau spre Botoşani, Herţa şi Iaşi cereale, putini cu branza de oi, buţi cu unt, butoiaşe cu miere de albine, vin, spirt (alcool) de la velniţe iar cei care se întorceau aduceau putini cu scrumbii, peşte sărat, ulei, stofe, pantezuri, mătăsuri’’( O. Ionescu, ,,Însemnări istorice despre satul Vorniceni, jud. Dorohoi”, Editura Axa, 1999 ).

Se pare că acest han de la Podul Ratuş reapare la sfârşitul anilor 1870, deorece amintirile sunt vii în memoria bătrânilor, în anul 2008, într-o discuţie purtată cu moş Mihai Bîzgan, mi-a povestit (redau cuvintele sale) ,,…când m-am trezit la bătrânul în casă am văzut un coş di lemn pătrat, boit cu farbă ş’ multi flori cum n-am mai văzut vreodată ş-n care tataia ţine fasole în el, intra cam un ţuhal de fasole”. Întrebându-l pe tatăl său, acesta i-a povestit că-l furase de la moara de la Ratuş fiindcă cei de la moară l-ar fi înşelat la huium. Tot el mi-a povestit că, înainte de 1900, câteva femei din Vorniceni s-au plâns la primarul de atunci Toader Fasolă că bărbaţii lor, ,,petreceau divale” la han şi că au pierdut la cărţi locuri de casă, cai, boi. Nu se ştie cum a luat foc hanul, însă primarul ar fi ştiut de incendierea acestui han. În urma incendiului a rămas doar moara, uloierniţa şi fierăria. Nu se ştie până când a mai reyistat şi acestea, căci la Răscoala Ţăranilor din 1907, aici nu mai era decât câteva grămăjoare de moloz şi câţiva ciritei crescuţi în împrejurimi. Odată cu colectivizarea din anul 1958, acest loc este arat cu tractoarele, scoţând la iveală resturi de cărămidă arsă şi ceramică. Chiar şi în zilele noastre cu ajutorul imaginilor din satelit se poate vedea o pată galbenă în locul unde a fost Hanul de la Ratuş şi aşezarea de la podul Grecilor.

Istoricul şi muzeograful, Ionel Bejenaru, într-un articol din Revista ,,Vorniceneanul” nr.1, 2009, face vorbire de un anume grec: ,,În anii 1772, 1773 si 1774, administraţia rusă de ocupaţie a efectuat recensămintele populaţiei Moldovei, publicate de P.G.DMTRIEV ( Academia de Ştiinţe a R.S.S. Moldoveneşti. Institutul de Istorie, Moldova din epoca feudalismului. Recensămintele populaţiei Moldovei din anii 1772-1773 şi 1774, Editura ,,Ştiinţa’’ Chişinău, 1975), Vornicenii Mănăstirii Humor, aflători în ţinutul Dorohoi, înscriindu-se cu 66 oameni, 2 preoţi, 79 moldoveni pământeni, 1 grec , 1 evreu , 1 vornic, 1 vataman, având în 1774, 73 de case, 13 scădere rufeturi( categorii sociale scutite de plata birului- batrani si nevolnici, vaduve, preoti s.a), 60 birnici. Îi aflam ca locuitori şi pe cei din STAVCEANII (stav – iaz) si GLODENII (Vorniceni, Stăuceni, Glodeni)’’. Deci, poate fi chiar hangiul nostru de la Ratuş. Este cunoscut faptul că, grecii la acea vreme se ocupau cu activităţi de negoţ, mandatari, cârciumari etc., şi nu cu agricultura sau creşterea animalelor.

În anul 1891, Ioan Marghiloman, tatăl lui Alexandru Marghiloman (prim-ministru de mai târziu) cumpăra moşia Vorniceni. Se cunoaşte faptul că Ioan Marghiloman la origine era grec, s-ar putea spune că grecii din zona Ratuşului ar fi avut o contribuţie la venirea sa la moşia Vorniceni…

Nu ştiu cât de adevărate sunt multe din informaţiile mele, pe care nu am făcut decît să le prezint aşa cum le-am auzit, dar un lucru este clar: a fost odată un han la Podul Ratuş. Deci,trebuie luat ca atare!

Cred că v-am provocat! Aştept opinii!

Dar, n-am să va lăs aşa, numai cu gândul că va trebui să gasiţi şi Dv o explicaţie, ci am să vă redau mai departe aceste minunate versuri adunate de la cei bătrâni:

LA HANUL DE LA RATUŞ

La Hanul de la Ratuş iese fum
Carele aşteaptă-n drum.
Hangiul strigă la slugăi
să scoată vinul din butoi,
carnea sfârâe pe şparhat
pentru fratele de peste hat,
că-i venit de la Chişinău
pe un timp aşa de rău,

Aici m-am întâlnit cu un muntean
vindea povidlă dintr-un cazan,
un evreu cu ochelari
vindea pături de alea mari,
lua banii fără milă
că-s cu păr de pe cămilă.
Aici, am văzut mătasă,
cum aveau boieri în casă.

Ai mei ţărani vindeau macaturi
la boieri de pus pe paturi,
un moşneag vindea gâtare,
pe ţigări, nu pe parale;
a venit la masă, la noi
cu un harapnic pentru oi,
mi-a cerut un mânz di-o vară
sau grâu din două cară.
Eu nu pot să fiu Dragoman
că-s cioban abia de un an.

Un boier plângea la masă
c-a rămas fără nevastă
o pierdu la jocuri de noroc
după ce dădu-se un porc.
La masa mea vine o fetişcană
în mână ţinând o cană
cu un vin galben ca uleiu,
aşa cum bea mai tot holteiu.
Ah! ce viaţă mai duceam
la Ratuş, aici, la han!..

sursa: Vorniceneanul.ro