Nu pot trece cu vederea gestul tupeist al unui cetatean din Vorniceni, de a-si depozita gunoiul de grajd chiar pe marginea soselei DJ 298, la aproape 150m de biserica din lemn, declarata monument istoric.
Din imagini se vede cum a astupat si canalul, nu mai este mult si ajunge gunoiul si pe asfalt, poate va intrebati cum de este posibil asa ceva?!
Prin acea zona primarul trece zilnic de mai multe ori, avand si drumul catre resedinta lui din Dorohoi, dar se pare ca pe primar nu-l intereseaza imaginea comunei, nici cu riscul de a primi o amenda serioasa de la protectia mediului, evident ca nu plateste din buzunarul lui.
Ca primar sa vezi asa ceva si sa nu iei masuri, dai dovada unei grave nepasari si a poate un mic grad de rea-vointa, fiind sigur ca daca un vecin de-al dumnealui ar face asa ceva langa casa lui, sigur s-ar revolta si ar aduce institutiile statului peste el. Asa ca, intreb si eu, de ce nu ia masuri si in acest caz, caci, nu-i asa, comuna pe care o conduce ar trebui sa fie imaginea in oglinda a conducatorului ei. Astfel de conducator sunteti, domnule primar Toader Leampar?