Însemnări despre Vorniceni (I)

g (2)

Informații sau fapte despre Vorniceni sunt cunoscute de către cei care au început deja să viziteze acest site dedeicat celor care au legături cu această comună, însă ceea ce conține acest articol se adresează poate acelor oameni care nu cunosc chiar atât de multe despre localitatea noastră însă poate ar vrea să afle câte ceva legat de istoricul acestei localități, oamenii, locurile, evenimentele sau lucruri legate de educație. 

Pentru acești oameni am hotărât să postez o serie de articole care fac parte dintr-un studiu pe care l-am făcut ca student legat de comunitatea din Vorniceni la care unii din voi, poate, ați completat și un chestionar, fapt pentru care vă mulțumesc!

Localitatea Vorniceni este una dintre cele 3 sate ale comunei Vorniceni, alături de Dealu Crucii și Dăvidoaia, fiind încadrate în partea central-nordică a județului Botoșani , fiind destul de accesibilă în cadrul județului, căci este străbătută de 2 drumuri județene importante.  Legătura dintre sat și municipiul reședință de județ se face destul de facil prin două variante, una mai lungă dar pe drum modernizat, iar alta mai scurtă dar pe drum în stare mai proastă, distanța fiind parcursă în aproximativ 40-50 de minute de mers cu mașina.  Doar două din cele 3 ieșiri principale din sat sunt modernizate, cea spre cel mai apropiat oras, Saveni aflat la 16 kilometri, și cea spre municipiul Dorohoi ieșirea înspre Botoșani fiind de piatră (deocamdată).

Structura populației în Vorniceni este destul de echilibrată, dominând persoanele adulte și cele vârstnice, dar și populatia tânără fiind destul de numeroasă. Bineînțeles, și Vorniceni se află în acel trend național în ceea ce privește migrația, numeroase persoane tinere fiind plecate din sat fie în municipiul Botoșani sau în alte colțuri ale țării cât și în străinatate, pentru această ultimă variantă optând foarte mulți tineri, unii chiar abandonând școala. O aproximare a numărului total de persoane care au emigrat, este greu de realizat, însă acest fenomen este vizibil și perceput ca atare de populația care a rămas în sat. Evoluția populației totale a acestui sat a suferit scăderi de efectiv de la aproximativ 6300 de persoane la recesământul din 1966 la aproape 4000 la recesământul din 2011.

Navetiști nu există prea mulți, iar din rândul acestora predominând cadrele didactice care profesează la școli din afara localității. Principala sursă de venit în Vorniceni este agricultura, vornicenenii ocupându-se de creșterea animalelor și de cultura plantelor, pentru aceste ramuri existând o tradiție veche și bine înrădăcinată în cultura vorniceneanului. Este ușor de observat că se fac eforturi pentru a trece de la o agricultură extensivă la cea intensivă, procesarea unor produse obținute în gospodăriile proprii aducându-le venituri mai mari. În Vorniceni mai există și o firma care are ca domeniu de activitate piscicultura, pe lângă aceasta mai existând alte societăți cu raspundere limitată sau persoane fizice autorizate care activează în domeniul agricol, fie de producere, fie de procesare ( mori de grâu, de porumb, prese de ulei etc.) Comerțul din Vorniceni este și el într-o continuă transformare, fiind sprijinit de banii veniți din afara țării. Există un bazar, care se desfasoara săptămânal, de unde sătenii își cumpără diverse produse, satisfacerea acestor nevoi fiind destul de slab acoperite de magazinele din sat, multi dintre vorniceneni fiind nevoiți să se deplaseze la oraș( Botosani, Saveni, Dorohoi) pentru a achiziționa și alte obiecte sau servicii necesare. Există și câteva birturi dar care au o activitate destul de redusă din cauză că sunt neatractive. Nu există unități industriale de producție dar există persoane care mai practică artizanatul, însa nu pentru a vinde produsele unor eventuali turiști ci pentru a acoperi unele mici nevoi de la nivelul satului.

geogr.urb. drd. Marian Istrate

(…)

Comenteaza daca ai ceva de spus!