Se-ntoarce o căruţă cu fânul acasă,
încă se-ntoarce. Ce dor mă apasă!
Parcă mă văd: ţinându-mă de funii,
cu ochii împlantaţi în pântecele lunii,
când broaştele deja orăcăiau din gâturi,
ne întorceam cu tata de pe Râturi.
Ce visuri se mai fac când ai ca pernă
sub cap doar fânul fraged de lucernă!
Şi ce mireasmă! Încă îmi pare
că îl aud pe tata strigând în gura mare:
Iar eşti cu capu-n nori… da niciun bai,
că o să te trezeşti tu de-i pica-ntre cai!
Davidoaia
Pe lângă gărdurea mai străjuiesc alunii.
Scapără licuricii printre ei ca nebunii.
Doamne, atât amar de vreme a trecut!
Stă de pază în mine un ţăran, ca un scut,
să mă apere de toate ispitele astea lumeşti,
să mă readucă în viaţă, în sat, la Ţigăneşti.
