Lăsaţi-mi caii gândului să zburde
Peste păduri bătrâne de stejar,
Când se strecor sub clarul alb al lunii,
Să nu le puneţi poartă, sau, hotar!
Lăsaţi-mi caii gândului să sară
Şi nu urziţi pe-ascuns fărădelegi,
Să tropotească sprinteni din copite
Să nu se-ntoarcă din văzduh betegi.
Lăsaţi-mi caii gândului să treacă
Tot liberi, coama fluture-o în vânt,
Vecini cu soarele… până la stele,
Să râdă ochii cailor din gând.
Lăsaţi-mi caii gândului să zburde,
Înveşmântaţi în mantie de nori,
Rebelii cai, cu visele rebele,
Sărutul soarelui să-i primească -n zori.
Lăsaţi-mi caii gândului să zburde
Fără de hamuri, fără chingi, sau şei…
Lăsaţi la grajduri porţile deschise
Şi caii tropotind, fără curmei!
Voi muritori… lăsaţi măcar odată,
Deschisă uşa cailor din gând,
Să plece-n cavalcade fără hamuri
Şi coamele să fluture în vânt…
Lăsaţi-mi caii gândului să zburde,
Nestingheriţi şi liberi să-i lăsaţi,
Şi din fântâna sufletelor voastre
Cu dragoste, mereu să-i adăpaţi!
