MARCELA SÂRBU – O ÎNVĂȚĂTOARE CU HAR

Motto : ”Trăim dureri și bucurii dar mai presus de ele, trăim viața. Fericirea este o stare excepțională, cu totul deosebită, de mulțumire, de liniște, de orice. Un om nu-și poate planifica fericirea”.  Ileana Vulpescu – ”Arta conversației”

                                                                                                            

Pentru că îmi vibrează și acum inima și tâmplele atunci când pronunț cuvântul ”învățător” și pentru că am lucrat mulți ani în acest domeniu, mi-am permis să scriu aceste rânduri, despre cei ajunși azi la vârsta împlinirilor, al căror destin s-a desăvârșit în curgerea vremii. Mă voi opri la unul dintre aceștia, simbol poate, al miilor de educatori care acum 30 de ani în urmă își asumau, odată cu debutul în profesie, făurirea destinului său. Educatorul știe că mintea copilului cutreieră întinderi fără sfârșit, inima copilului bubuie amețitor și trăiește cu intensitate fiecare clipă. El descoperă locul unde apare fisura răului în sufletul unui copil, intervine chirurgical și-l vindecă pentru totdeauna. Deci, se legitimează cu forța și conștiința de a-l re-crea pe om, de a-l dărui timpului viitor și istoriei, vital și integru. Aș zice că respirația începe de la părinți, iar drumul și viața, de la învățător. Acesta, deși este un pasionat al profesiei alese, se simte stânjenit să vorbească despre el însuși. Simplitatea și modestia îl îndeamnă la reflexia : ”Nu mi-am făcut decât datoria…”, așa cum îmi explica învățătoarea Marcela Sârbu de la Școala Gimnazială ”Profesor Octavian Ionescu” din Vorniceni, ”…dar am pus mult suflet în totul. Generațiile pe care le-am educat sunt urmașii rudelor mele care sunt foarte numeroase în Vorniceni, iar părinții acestora au devenit apropiații școlii noastre. Mamele acestor copii, deși lucrează din zori și până-n noapte pe ogoarele Vornicenilor, le găseam deseori lângă copii, urmărindu-i dacă scriu curat, dacă citesc cursiv, dacă sunt pregătiți pentru a doua zi”.

Am ascultat-o pe Marcela Sârbu, care voia să mă convingă de modul firesc în care și-a făcut datoria și care n-a voit să vorbească despre viața sa particulară, despre cei doi copii pe care i-a crescut și care lucrează în diverse localități din țara noastră.  Mi-a explicat că deși mai are mulți ani până la pensie, caută și acum noutatea meseriei : în prezent experimentează modele ale tehnologiei didactice privind însușirea deplină a cunoștințelor în timpul lecției. Îmi vorbea mai departe despre esența instrucției și educației la această vârstă : cunoștințe de bază însușite paralel cu deprinderi de muncă independentă și autoapreciere, despre trăsăturile de caracter ce se pot dezvolta la vârsta mică, despre cinstea, altruismul și perseverența elevilor. ”Știam că nu e ușor să te apleci asupra fiecărui copil, să-l formezi în ritmul lui, odisciplină a muncii, că nu-i ușor să-i deschizi sufletul, să-i fii, în devenirea lui, aliat și sprijin”. Dar despre greutatea meseriei, învățătoarea Marcela Sârbu n-a voit să-mi vorbească. Desigur, greutățile profesiei, au existat, dar acestea nu s-au transformat în insuccese ; împletite cu toate bucuriile au fost numai fapte ale unei istorii a învățământului vornicenean.

Marcela Sârbu, a venit în lumea pământeană la mijlocul lunii Gustar, 16 a anului 1962 dintr-o familie de țărani, Mihai și Ana, gospodari apreciați și respectați de concetățenii săi. Atât pe bunii săi părinți trupești cât și pe locuitorii satului natal îi poartă mereu în minte și la inimă, arătând prin aceasta cât este de legată sufletește de binecuvântatele sale origini. Neostoita dragoste de carte i-au purtat pașii în școlile din Vorniceni, unde a urmat clasele primare cu învățătoarea Valeria Sârbu și apoi clasele gimnaziale. Încă din clasele mici își exprima dorința să ajungă învățătoare și nimic nu a împiedicat-o să-și îndeplinească acest vis. S-a prezentat la examenul de admitere la Liceul Pedagogic din Botoșani, a urmat toate clasele cu rezultate bune, iar la 1 septembrie 1981 a debutat ca învățătoare la Școala Gimnazială Vorniceni, unde a trăit bucuria primelor succese remarcabile, atât pe linie profesională cât și cultural-artistică.

Copiii cărora le-a pus creionul în mână, învățându-i să scrie și cărora le-a dezvăluit taina cititului, au ajuns astăzi oam eni realizați. Plină de finețe, tact și multă sensibilitate, a demonstrat că este un om de mare bunătate, eleganță și responsabilitate. A depus eforturi în clasă și în afara orelor de program, în cadrul unor instituții culturale, pentru a-i ajuta pe elevii săi să treacă cu multă ușurință toate momentele dificile ale vârstei școlărești. Prin ținuta și exemplul său, a determinat și determină atât bunul mers al școlii cât și, în bună măsură, al comunei. Fiind o mare animatoare a vieții artistice, poate prezenta un program artistic cu elevii săi, în orice moment al anului școlar. A organizat montaje literar-muzicale, cu poezii și cântece dedicate patriei, care au dus la dezvoltarea dragostei de neam și de țară. În cadrul acestor montaje literar-muzicale, au răsunat versurile cântecului ”Treceți batalioane române Carpații”, care au emoționat și sensibilizat spectatorii, purtându-i cu gândul spre acele momente de jertfă supremă a oștenilor români, pentru care fireasca ”unire cu patria mamă” a fost cel mai sfânt ideal.

Marcela Sârbu a organizat numeroase acțiuni cultural-artistice și ca profesoară de muzică din școală ; activități de mică anvergură, dar cu mare încărcătură emoțională. Împreună cu un colectiv didactic bine sudat al școlii, într-un climat de muncă plin de seriozitate și de exigență, poartă cu mare răspundere grija instruirii și educării celor peste 120 copii din școală. Pentru că a avut rezultate bune la fiecare promoție, fiind foarte apreciată de părinți, la fiecare început de an școlar, directorul școlii primea numeroase cereri din partea celor care doreau să-și înscrie sau să-și transfere copiii la clasa sa.

Este cel dintâi cadru didactic de la școala Vorniceni care a urmat un curs de perfecționare la nivel județean pentru a se familiariza cu specificul predării la elevii de cinci și șase ani, din clasa pregătitoare.  Predând la această clasă, pentru prima dată, învățătoarea Marcela Sârbu a folosit metodele didactice tradiționale, adaptate particularităților de vârstă și metodele noi, activ-participative, favorizând jocul didactic ca activitate predominantă, specifică vârstei școlare mici, cu efect direct în formarea de competențe cheie și a competențelor prevăzute în curriculum școlar.         De altfel, învățătoarea Marcela Sârbu, mi-a mărturisit că ”după 1999, în toate seriile am avut copii de 6 ani și de 7 ani împliniți la 1 septembrie. Nu consider un impediment intrarea copilului în școală la 6 ani”.

Viața însă i-a rezervat să treacă și prin momente dificile, pe care le-a depășit cu multă răbdare și calm. Optimismul, curajul și puterea interioară, perseverența și încrederea în forțele proprii sunt calități care i-au risipit gândurile mohorâte, așa cum primele raze ale soarelui alungă valurile de ceață înstăpânite pe câmpie.

Marcela Sârbu a născut și crescut doi băieți care au urmat Institutul Politehnic din Iași, care poartă în suflet chipul ei blând și care se inspiră și astăzi din înțelepciunea și experiența sa de viață. Doamna învățătoare este un exemplu pentru celelalte cadre didactice din comună pentru seriozitatea și profesionalismul cu care tratează educația celor mici, spiritul de răspundere și abnegația în relația cu elevii. Profesia și-o face cu multă bucurie și cu iubire de oameni, iubirea de oameni fiind mai presus de orice știință, principala calitate a unui învățător cu har, a unui învățător dăruit de Dumnezeu către meseria sa.

Autor, prof. Teodor Epure sursa: vorniceneanul