Botoşăneanul Mihai Maxim, renumit turcolog, a contribuit la traducerea în premieră a lui Eminescu direct din română în limba turcă.

,, Dacă ar fi să-mi reiau viaţa de la capăt, aş alege fără cea mai mica ezitare acelaşi drum, adică aceeaşi aventură. În mod sigur aş începe călătoria mea pe acest pământ tot din Botoşani, tot din Vorniceni, tot cu Iorga, Eminescu, Enescu şi Luchian în suflet! „

Reporter: – Stimate domnule profesor, aţi devenit un ambasador al Botoşaniului pentru că la toate prelegerile ţinute de dumneavoastră în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii vorbiţi permanent de judeţul nostru, de Iorga şi Eminescu. Sunteţi mai cunoscut peste hotare decât în judeţul în care v-aţi născut. Ce vă face să pomeniţi numele judeţului nostru printre străini?

Mihai Maxim: – M-am născut acum 71 de ani, în comuna Vorniceni şi datorez totul acestui popor şi acestei ţări. Nu rostesc vorbe mari, însă cred că fiecare om care a plecat de aici are datoria de a face cunoscute în lume marile personalităţi care s-au născut aici. Să amintească de Eminescu, Enescu, Iorga şi Luchian.

– Cine este Mihai Maxim?

– Sunt un botoşănean care a ajuns să le predea turcilor despre propria lor istorie. Nu pot să vorbesc despre mine fără să amintesc de oamenii care m-au format. Am urmat cursurile Liceului Internat «Costache Negruzzi» din Iaşi, apoi Facultatea de Istorie a Universităţii «Al. I. Cuza» din Iaşi, în perioada 1961-1963. Până să ajung director al Institutului Cultural Român «Dimitrie Cantemir» din Istanbul, am trecut pragul universităţilor din Azerbaidjan şi Moscova. Sunt fiu de ţăran moldovean. Pe vremea studenţiei mele, fiii de personalităţi, aşa cum era Petre Roman, plecau în ţări occidentale. Eu am primit o bursă pentru studiul istoriei Imperiului Otoman în ţările fostului URSS.

– De ce aţi ales să studiaţi turcologia când la modă pe atunci era istoria geto-dacilor sau istoria războaielor?

– Am pornit şi eu la studiul geto-dacilor, însă în 1963, prorectorul universităţii ieşene, istoricul Dumitru Berlescu, fost elev al lui Iorga, mi-a propus să mă specializeze pe Imperiul Otoman. Am fost trimis la Moscova, iar apoi la Baku, unde se învăţa limba turcă. Am fost coleg cu celebrul politician rus Vladimir Jirinovski, numai că la acea vârstă nu se manifesta. Am făcut la final şapte ani de facultate şi am ajuns asistent stagiar în 1968, la Iaşi. Am ajuns profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti în 1993, iar din 2005 am preluat conducerea Institutului Cultural Român «Dimitrie Cantemir» din Istanbul. Am predat 19 ani studenţilor de la Columbia University, Universitatea din Istanbul şi Universitatea din Veneţia.

– Cum sunt studenţii străini în comparaţie cu cei români?

– Studenţii sunt la fel în toate ţările. Teoretic ei reprezintă o lume a solidarităţii şi la începuturi lumea academică avea chiar o limbă comună, cea latină. Acum limba oficială a ajuns se pare engleza. Pot doar să spun că una din diferenţele dintre studenţii noştri şi cei din alte ţări o reprezintă faptul că, străinii sunt pregătiţi pentru competitivitate. Ai noştri învaţă aşa pentru că aşa trebuie însă americanii plătesc sume enorme, iar studentul vrea performanţă. La japonezi m-a marcat exactitatea. Am ajuns într-un campus cu câteva minute înainte iar administratorul nu m-a lăsat să intru în cameră deşi aceasta era liberă şi pusă la punct. Simplu. La el scria o oră exactă. La noi această oră exactă este oarecum relativă.

– Cum a influenţat Imperiul Otoman soarta istoriei românilor?

– Să ne uităm doar în această încăpere. Avem perdea, avem tavan, avem sobă, avem dulap, avem duşumea. Toate sunt cuvinte turceşti. Le spun studenţilor turci de fiecare dată să nu se sperie de limba română. Dacă vin în vizită la noi au deja un bagaj de cel puţin 2.000 de cuvinte cunoscute.

– Există asemănări între civilizaţia turcă şi cea română?

– Enorme. Avem aceeaşi bucătărie, avem acelaşi temperament. Este mare păcat că la această oră noi nu luăm în calcul o mai mare apropiere de Turcia, mai ales că avem Marea Neagră care ne-ar permite să avem transport ieftin. Turcia este acum a 17-a putere economică a lumii. Noi preferăm state îndepărtate fără să luăm în calcul ce avantaj ar avea industria românească. Turcii au deschis în jur de 10.000 de firme în România. Acum au mai rămas vreo 6.000. E mare păcat că nu vedem în Turcia un adevărat partener.

– A preluat poporul turc ceva din civilizaţia noastră după campaniile de cotropire care au avut loc?

– Puţin, foarte puţin. Nu am influenţat foarte tare civilizaţia turcă. Noi am fost pentru Imperiul Otoman un fel de cămară de bucate. Ei au luat de la noi carne de oaie, seu, miere de albine, iar toate castelele lor erau luminate cu ceară românească. Acum nu prea mai iau nimic de la noi. Sunt în schimb mari consumatori de cărţi de istorie şi iubesc cărţile scrise de Iorga şi Panaitescu. Sunt aşa de cerute încât multe ediţii au fost piratate şi au ajuns pe piaţă.

– Sunteţi singurul român care aţi pus umărul la traducerea lui Eminescu în limba turcă. Ce v-a făcut să acceptaţi această provocare?

– Am avut marele privilegiu să-l întâlnesc pe Ali Narçın, cunoscut scriitor şi publicist turc. Volumele au apărut la Editura Ozan din Istanbul şi-i poartă semnătura. Astfel, Mihai Eminescu este pentru prima oară tradus direct din română în limba turcă şi nu prin intermediul unei limbi de circulaţie internaţională. Poeziile lui Eminescu sunt gustate de publicul turc. L-am ajutat pe Ali Narçın, să înveţe şi să înţeleagă limba română, iar în traducerile sale m-am ocupat cu adaptarea. Ali Narçın a trăit în România aproape 10 ani, majoritatea timpului petrecând-o în zona Botoşanilor, unde a fost şocat de insistenţa şi religiozitatea cu care era rostit numele marelui poet, de care el nici nu auzise până atunci. S-a apucat să-l studieze pe Eminescu şi s-a ambiţionat să înveţe limba română pentru a-l putea înţelege pe Eminescu. Volumele conţin nu mai puţin de 100 de poezii eminesciene.

– Am înţeles de la dumneavoastră că autorităţile române nu prea s-au implicat în acest proiect. De ce?

– Este adevărat. Institutul Cultural Român are prevăzute în buget sume de bani pentru traducerea marilor noştri scriitori în alte limbi. Pentru Eminescu nu a existat destul de mult interes întrucât mulţi din cei care s-au perindat prin funcţii de decizie au considerat versurile lui Eminescu un fel de versuri congelate. Nu l-au plăcut şi din acest motiv nu s-au alocat bani.

– Dacă aţi putea schimba ceva din sistemul românesc cu ce aţi începe?

– Dacă aş putea, aş schimba clasa politică, învăţământul, în special cel superior, dar şi mentalităţile. Din păcate, niciuna dintre aceste schimbări nu se poate face peste noapte, mai ales aceea privind mentalităţile, iar concursul celorlalţi în acest demers este capital.

– Cum descrieţi viaţa dumneavoastră printre turci? Nu puţini ar accepta o astfel de provocare. Acum dumneavoastră aţi ajuns preşedintele Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Civilizaţiei Islamice din Balcani. Cum poate un botoşănean, un român să facă faţă ţinând cont de enormitatea acestei civilizaţii?

– O viaţă plină de fabulos, de descoperiri şi de prefaceri de la an la an. O aventură a unui om plecat din Vornicenii Botoşanilor şi care, de decenii, scoate la lumină istoria unui popor care nu este al său, dar pe care îl respectă şi îl iubeşte.

– Am citit că cotropitorii turci nu ar fi putut niciodată să pătrundă în cetăţile de la Suceava şi Neamţ dacă nu ar fi existat trădări din rândul localnicilor, este adevărat?

– Da. Suleyman nu ar fi putut descoperi tezaurul lui Petru Rareş dacă acesta nu ar fi fost trădat de localnici.

– Să înţeleg că trădarea este o calitate a poporului român?

– Nu, nici pe departe. Şi alte popoare au avut de-a face cu astfel de episoade. Compromisul face parte din istoria tuturor popoarelor.

– Vă mai gândiţi la Botoşani în timpul drumeţiilor dumneavoastră. Ce vă mai leagă de Vorniceni?

– Cum să nu mă gândesc? Sunt conectat permanent de acest colţ de ţară. Am aici persoane pe care le iubesc. Mama mea are 92 de ani şi trăieşte în Vorniceni. Ea este cel mai mare critic al meu. Urmăreşte emisiuni în care apar şi chiar comentează unele situaţii. Sigur va fi tare bucuroasă când va citi aceste rânduri în “Monitorul”.

– Dacă ar fi să reluaţi cursul vieţii ce aţi alege?

– Dacă ar fi să-mi reiau viaţa de la capăt, aş alege fără cea mai mica ezitare acelaşi drum, adică aceeaşi aventură. În mod sigur aş începe călătoria mea pe acest pământ tot din Botoşani, tot din Vorniceni, tot cu Iorga, Eminescu, Enescu şi Luchian în suflet!

sursa: Monitorul de Botosani