sursa foto Tars Saul
Nimeni nu mă crede, nimeni nu mă-ntreabă,
De ce plâng uscate, firele de iarbă?
De ce, stă pe-o cruce, scris numele mamei…
Ce dureri ascund, în căuşul palmei?
Vântul, de ce-i slobod şi ne- îngrădit.
De ce-i palid cerul, către asfinţit?…
Roua, de ce-i rece… Timpul, de ce curge,
Dorul greu de mama, de ce, mă ajunge?
Pasărea, când cântă, de ce mă-nfioară…
Cum ar fi, să fie… veşnic primăvară?
Cine ţine norul, plin de apă sus…
Copilul din mine, unde stă ascuns?
Cum adoarme pruncul, când il pui la sân
Şi, de ce copiii… copii nu rămân?
De ce floarea-n floare… şi se vestejeşte?
Când o strig pe mama, de ce, nu –mi vorbeşte?
De ce gându-mi umblă, prin văzduh, hoinar
Şi, orice speranţă, pare în zadar…
De ce, când se -nnoadă lacrimile-n barbă,
Nimeni nu mă crede… Nimeni nu mă-ntreabă?…
MARIANA ADASCALITEI
iulie 2014
