M-am închis într-o cetate veche
De acolo, numai gândul zboară,
Mi-am luat comorile de suflet
Dar, iubirea mi-a rămas afară.
M-am închis… şi-n geam am pus zăbrele,
Uşile le-am ferecat cu lanţuri,
Sufletului i-am dat doruri grele…
Iar în jurul ei făcut-am şanţuri.
Nimeni să nu intre pe furiş
Dar nici eu, să nu mai plec nicicând,
Am lăsat-o fără acoperiş
Numai soarele să-l văd arzând.
Oh…dar noaptea, când pe cer sunt stele
Şi se-nbracă-n aur bolta toată,
Daniel Relenschi-pictor tus pe carton
Geaba m-am gândit la toate cele…
Că n-am pus şi inimii lacată!
I-am vorbit de-averi…n-a vrut să audă
Şi i-am spus, că-n lume a plâns de-ajuns…
Că e lumea la durerea surdă…
-Vreau înapoi în lume, mi-a răspuns!
-Vreau, s-aud cum sursură izvorul,
Să văd zbor de păsări când se duc…
Am tăcut şi iar am tras zăvorul
Şi-am mai pus la poarta ei un druc!
Am lăsat şi stropi de ploaie caldă,
Fulgi de nea să-mi troenească firea,
Dar la inimă, ce-n dor se scaldă,
Îi era de-ajuns numai iubirea!
-Văd stăpâne, că aduni şi-mi dai,
Bogăţii… şi aur …şi palate,
Pentru mine în cetate stai,
Dar, dărâmă-ţi zidurile toate…
Las, să intre vântul şi furtuna…
Strânge doar un strop de fericire,
Inima ti-a spus, întotdeauna,
Că, nu poţi trăi fără iubire!
