Opreşte Doamne stol de rândunele,
Că iarăşi vine toamna peste noi
Şi ne găseşte de iubire goi
Şi visele…ah visele, ce s-o întâmpla cu ele…
Opreşte Doamne, stol de păsări rare,
Ce-îşi lasă cuiburile pradă iernii
Cum noi lăsăm iubirea pradă vremii
Şi visele…ah visele, şir de tristeţi amare…
Opreşte Doamne, frunza să nu moară
Când păsări trec in zborul lor grăbit
Doar sufletul… covor îngălbenit
Şi visele…ah visele… sau rătăcit pe-afară
Opreşte Doamne, timpul nemilos
Că am uitat să ne trăim iubirea
Vedeam în tinereţe…nemurirea
Şi visele…ah visele… dar ce folos!!!
MARIANA ADASCALITEI
