Preot sau Popa?

417196_460402930658052_618479762_nNu puţini sunt aceia care cred că fie spui „preot”, fie spui „popă”, de fapt, te referi la aceeaşi persoană, la aceaşi slujire, la aceeaşi formare duhovnicească a aceluiaşi om, pentru că cele două cuvinte sunt sinonime. FALS!

Pentru a înţelege de ce nu sunt sinonime cele două cuvinte, iată pe scurt portretul celor doi:

Preot:
– slujitor prin vocaţie,
– urmează Teologia şi îmbrăţişează preoţia din convingere
– slujeşte din dragoste, fără a face diferenţe între oameni
– nu uită că este slujitor al Domnului, purtându-se ca atare în orice împrejurare
– scopul său este de a aduce pe cât mai mulţi pe Calea lui Dumnezeu
– predică prin propria lui viaţă pe Hristos, vorbind din inimă ceea ce el însuşi crede şi trăieşte

Popa:
– slujitor prin circumstanţe
– urmează Teologia şi calea preoţiei din interes
– socoteşte preoţia un „job” ca oricare altul şi de multe ori îl veţi auzi spunând: „sunt preot numai cât sunt în biserică, în rest sunt şi eu ca ceilalţi oameni”
– nu poarta reverenda, decât la biserica, pentru a nu se „da de gol”
– scopul său principal este de a obţine câştiguri trecătoare pentru sine
– predică numai din cărţi şi tratate teologice, idei citite, nu trăite

Şi cu toate acestea, trebuie sa ştiţi ca Tainele săvârşite după tipic sunt valide indiferent dacă slujitorul este „preot” sau „popă”.
Diferenţa nu se face la acest capitol ci la un altul foarte important numit: Judecata lui Hristos, când toţi vom da seama !

Acest scurt articol nu este o invitaţie la judecarea slujitorului de la Sfântul Altar ci doar o explicaţie duhovnicească a celor doi termeni folosiţi atât de des.
sursa: https://www.facebook.com/parintele.ciprian

vineri, 22 noiembrie 2013 21:08 - Vorniceni News ★ ★ ★ ★ ★