Prima iubire

Ştiai de-atunci că nu îmi va fi bine,
Ştiai de atunci ce mult voi suferi…
Copilă-am fost şi tu copil ca mine,
Şi ne întâlneam în fiecare zi.

Mă-ademeneai cu fragi si cu cireşe,
Eu împleteam cununi din păpădii,
Erau de-ajuns privirile fugare,
Să pună-n noi dorinţi şi visuri… mii!

Ne-am logodit pe-ascuns de-atâtea ori,
Covor de flori sub paşi, senin pe zarea albastră,
Şi căutam prin ramuri lăutari,
Să cânte nesfârşit la nunta noastră.

Şi se-ntreceau în cânt privighetori;
Noi alergam învăluiţi de soare…
Cu mâinile intinse către cer,
Pe frunte-aveam cununi de lăcrămioare.

Ploua din cer cu bucurii, cu fluturi,
Trăiam sub vraja sacră a veşniciei,
Se scuturau a vară primii muguri,
Şi ne-nbătau miresmele câmpiei.

O vară-a ţinut …povestea toată.
Privighetori nu mai aud de-atunci,
Şi nu mai văd copii s-alerge după fluturi,
Când florile se vestejesc prin lunci…

Dar am găsit căzută pe cărare,
O cununiţă veche şi uscată,
Şi-n ea povestea unei mari iubiri…
Sau poate… o poveste adevărată!
Mariana Adascalitei