Ramas bun

Se mai aude când şi când lătratul
Vre-unui câine către asfinţit,
De pe cărări ce nu mai poartă nume
Bătrânul trage poarta obosit.

În zi de vară se uita la cer,
Şi dor i s-a făcut de-al său ogor,
A prins curaj, şi-a căutat toiagul
Şi a pornit la deal încetişor…

A luat şi traista veche din cuier
Ce n-a mai fost de nimenea purtată,
A pus ceva merinde ca de drum
Mai mult să simtă cum era odată…

O traistă veche, în care tinereţea
Parcă a rămas ascunsă într-o poveste
Şi dacă-o scutură şi- o pune-n spate
Se face iarăşi tânăr, fără veste…

Ajuns pe deal, picioarele-s de plumb,
Cu paşi greoi,- acum ce tare-l dor.
Şi nu mai are nici o bucurie
Decât să-şi vadă petic de ogor.

Amiaza la găsit îngândurat
Şi rătăcind prin amintiri ca-n vis,
Şi multe lacrimi soarele-a uscat
Din câte pe obraz i sau prelins.

Pe sat, se prăvălea umplând văzduhul,
De la clopotniţă un dangăt răguşit,
De sau cutremurat şi om, şi zare,
Vai, Doamne ! -Cine-o fi murit…

Ia pălăria roasă şi-o flutură în zare,
In semn de salutare sau semn de rămas bun,
Sub dangăte de clopot, răpus de supărare,
Porneşte poticnindu-se la drum.

Încet, încet cu lacrima în barbă,
Tresare apoi la scârţâitul porţii,
Dar gârbovit si împăcat cu soarta
Şi-i tot mai resemnat în faţa morţii.

Răstoarnă a lihamite desaga
Şi vede-aievea ape repezi, grâne,
Şi dangătul de clopot l-asurzeşte
Mă cheamă auzi?…Aşteaptă-mă, Stăpâne…

 

” Ciobanas din Vorniceni, Botosani ”

Ulei pe panza, Catalin Relenschi-pictor