Scrisoare de la mama

Îmi scrie mama rânduri, printre stele,
Pe cerul nopţii- nalt, strălucitor,
Mă-ntreabă, cum e-n sat, de când e ea plecată?
Şi toamnele de vin la timpul lor…

Şi, cât de trişti au înflorit bujorii…
-Ce fac vecinii?… – Au crescut nepoţii?…
…De-aici le mângâi noaptea obrăjorii,
Şi, cin- sa mai predat în faţa morţii?

-Pădurile, mai freamătă de păsări?…
Mai cresc bureţi de rouă… -Mai sunt flori?
Copiii din vecini mai sunt pe-acasă…
Şi, cine-a mai venit de sărbători?…

-Aţi mai schimbat găleata la fântână?
Când o scoteam, se tot lovea de pietre,
Crăpa-se, şi din margini curgea apă,
Mai merg la clacă acum, băieţi şi fete?

-Pe iarnă, v-aţi făcut ciorapi de lână?…
Bătrâne-s poate oile acum,
Şi nucul de la poartă, mai rodeşte?
…Să strânge-ţi – mamă… nucile din drum.

-Mai poate tata să-ngrijească via?
…Is multe treburi toamna de făcut!
Miroase până aici a must de struguri,
Ce mult aş vrea să vin, să vă ajut…

De dor mi-i dor, aşa să ştiţi şi voi,
Vă scriu pe stele-n fiecare noapte,
O scurtă despărţire e-ntre noi…
Dar, fi-vom mai aproape după moarte!
Mariana Adascalitei 2013