Şezătorile seminarului din Dorohoi
Urmând programul întocmit, în
ziua de Sf. Nicolaie, am fost la Vorniceni.
In gara Vorniceni, numeroase căruţe, pregătite ca de nuntă, ne aşteptau. In marginea satului ne-au
întâmpinat mulţi călăreţi şi săteni
cu steagul, iar d. primar Alex. Căzănescu, ne-a înmânat, în numele tuturor, o frumoasă adresă oficială,
prin care arăta bucuria ce o simţeau
vâzănd că avi oaspeţi şi învăţători,
pentru o zi, pe viitorii păstori ai
sufletelor.
Căruţele ne-au dus întins la biserica cea nouă, de pe locul cel mai
ridicat din mijlocul satului, unde eram aşteptaţi de un norod care nu
mai încăpea în biserică. Unii seminarişti au luat loc la străni, cântând pe muzica bisericească — aici
dc notat elevul Enache Mihai, cl.
V-a, a cărei voce este o podoabă dintre cele mai frumoase — restul au
ocupat cafasul, iar păr. econ. D.
Furtună, directorul seminarului, a
început să slujească mai departe între păr. I. Ionescu, parohul satului
şi păr. 1. Axinte (Tătărăşeni).
Răspunsurile la Sf. Liturghie le-au
dat corul nostru, iar „Tatăl nostru”
l’a cântat frumos Cozma N. din cl.
Vi-a.
La sfârşitul slujbei, păr. I. Ionescu
preot venerabil şi iubit de poporenii
săi, a arătat atât prin vorbe moldoveneşti şi bătrâneşti; cât şi prin expresia întregei Sf. sale fiinţe, adânca şi adevărata mulţămire când
vede în biserica Sf. sale o asemenea
şcoală şi s’a folosit de împrejurarea
pentru a ţine seminariştilor o folositoare lecţie, începând şi încheind
cu vorbele Mântuitorului: „Secerişul este mult dar lucrătorii sunt puţini” — (Mateiu 9, 37).
La amiază am fost bine primiţi,
iar la ora trei d. a. a avut loc, la
şcoala primară, într’o sală pregătită
cu steaguri şi covoare, pe o scenă
potrivită, şezătoarea noastră cu program bogat în cântece populare, recitări şi soluri plăcute poporului.
După aceasta, am vizitat satul şi
vechea bisericuţă, care până mai ieri
era locaşul de închinare a vornicenilor; aici am căpătat ştiri asupra
satului şi a bisericuţei.
Satul, spun bătârnii a fost aşezat
în altă parte, care se chema „Sălişte” (Silişte). Moşia a fost a mănăstirei Humorului (Bucovina), apoi
a familiei Roznovanu şi în urmă a
lui Scarlat Ferechide care a ajutat
la construcţia bisericei celei noui
din acest sat; iar acum, datorita vestitului primar Th. Fasolă şi actualului primar Alex. Căzănescu, nu există sat în jud. Dorohoi mai bine înzestrat cu pământ ca vornicenii.
Oamenii din Vorniceni sunt înstăriţi foarte bine, vioi şi dornici de
cultură. Nu se depărtează de curatul port românesc şi nici de graiul
strămoşesc.
bisericuţa, durată din lemn —
bârne (amnare, după expresia din
jud. Dorohoi) păstrată într’o stare
foarte bună, încât şi azi, în timp de
vară se slujeşte în ea. Una la fel
avem în Dorohoi (Grigore Ghica V.
V., 1775), iar în Basarabia de Nord
ca şi în tot judeţul Dorohoi avem
încă alte zeci la fel. Meşterii ce le-au
lucrat sunt bucovinenii; iată cum
unitatea noastră naţională era statornicită prin aceşti umili meşteri
dela sate, nouă, celor de azi, ne rămâne să statornicim unitatea măcar prin suflet, dacă nu prin opere
trainice ca ale lor.
Vechea mitrop. din Cernăuţi, era
exact după acest model, după cum
se vede chipul tipărit în ..Ist. bis.
din Bucovina” de I. Nistor.
Toate sunt simple, purtând pecetea unui lucru în locuri deschise
şi pe vremuri de restrişte; pe când
surorile lor din Maramureş au înflorituri şi mici turnuleţe, deoarece aici
arta populară a ajuns la o mare desvoltare în secolul al 18-lea.
Ele nu sunt decât nişte căsuţe de
ţară, cu singura deosebire că, atunci când căsuţa fruntaşului din
sat era făcută din vălătuci şi acoperită cu stuh sau paie, „Căsuţa Domnului” era din lemn, material mai
ales.
Am admirat şi ne-a rămas vrednică pildă părintele I. Ionescu, care
a păstrat in aşa chip de nestricăciune acest sfânt lăcaş, de care îi
este legată amintirea anului 1882,
când a început cariera de ostaş al
Domnului aici.
Datorită Sf. Sale azi nu mai este
nici urmă de adventist în Vorniceni,
altă dată ameninţaţi de această nenorocire.
A Frăsinei D-tru