Şi iată vin sărbătorile,
se aud deja zurgalăi,
Ai străbate munţii şi mările
să le faci împreună cu-ai tăi.
Amintirile-ţi bat iar la poartă
cu parfum de colaci şi colinzi,
Tu împins prin lume de soartă
încerci să le-aduni şi cuprinzi.
Parcă toate-s mai altfel acuma,
nici zăpada nu-i albă de tot,
Şi ţi-e frig şi te-nvăluie bruma
când iarna pufneşte din bot.
Într-un colţ mai dăinuie încă
Viflaimul şi Steaua de lemn,
Amintiri ca şi brazii-ntr-o stâncă,
rădăcini – ale neamului semn.
Melancolic te-apropii de ele
colindând “colo susu-i mai sus”,
Şi te pierzi rătăcind printre stele
spre apus, tot mai mult spre apus.
