Străinătatea e un pustiu,
Unde mi-e casa nici nu mai ştiu…
Străin sunt aici, în România străin,
Străinătatea… dor şi pelin.
Chiar de-i mai cald şi-i mai mult soare,
Fericirea, din păcate, nu e mai mare.
Ba din contră, tristeţea nu ne mai lasă,
Dorul inima-n piept ne-o tot apasă.
Trecem prin ani că printre spini,
Copiii ni-i creştem printre străini,
Româneşte vorbesc un pic cam stâlcit,
De Eminescu sau Creangă n-au auzit.
Printre străini strângem din dinţi
Să-i facem mândri pe-ai noştri părinţi.
Anii se duc, vise deşarte…
Părinţii ne mor în singurătate.
VIOREL BOLDIS