Că uite aşa mă văd eu prin tine,
ca un fluviu învolburat
cu ape cristaline.
Alţii fug, se tem de un potop,
dar tu rămâi, tu ştii
că fiecare val şi fiecare strop
altceva nu-i decât iubire.
Şi uite aşa mă văd eu prin tine,
neînţeleasă amintire
a faptelor care încă aşteaptă
dreptul la a fi.
Şi totuşi eşti, şi totuşi sînt,
dintotdeauna până-ntotdeauna,
cărămidă a timpului, legământ.
Alţii îşi udă doar picioarele
şi mâinile în apele mele,
dar tu nu, tu ştii să bei din mine
ca cerul lumina din stele.
Că uite aşa mă văd eu prin tine,
ca un fluviu care spală răul de rău,
apoi se varsă-n mare.
Ce bine că mare e sufletul tău!
