Parfum de sânzâiene,se-nalţă din câmpie
Şi din văzduh se-aude cântând o ciocârlie,
Întins pe iarba moale,cu ochii întredeschişi…
Sunt eu din nou copilul…sau retrăiesc un vis.

Şi vântul ce pârdalnic ,se-ntrece-n adieri,
Şi-aduce de departe parfum din alte veri…
Şi greerii, şi păsări,şi fluturi … ce splendoare,
Iar grâu -i ca de aur, sub razele de soare.

Stau nemişcat în iarba ce-i plină de culori
Şi mă intreb uimită; de unde-atâtea flori?
Ce-s presărate vara pe dealuri ,pe câmpie
Şi toate-s parfumate,o-ntreagă simfonie…

Văzduhu-i plin de cântec; de unde atâta cânt?
Şi freamăt e în aer,şi-i fremăt pe pământ.
Am adormit în iarbă ,nu vreau să mai fiu treaz
Îmi este atât de bine,iar mâine nu e azi…

Tresar ,şi privesc cerul,şi văd cum se adapă
Din ceruri curcubeul ce-i însetat de apă.
Îmi soarbe cu nesaţ a ochilor fântâna,
Copil neştiutor nu poţi să-l prinzi cu mâna…

Nici să-l ajungi vreodată,e totul în zadar
Mai bine sterge-ţi ochii de colţul de ştergar.
Şi-mbrăţişează câmpul şi cerul azuriu,
Când v-a muri copilul…ţi-e sufletul pustiu!

MARIANA ADASCALITEI