Partea întâi aici.
Partea a doua aici.
Școlile beneficiază de dotări foarte bune, ceea ce lipsește uneia dintre școli este un teren de sport corespunzator, iar pentru cealaltp terenul de sport existent este subutilizat, doar în zilele de sărbătoare tinerii adunându-se și jucând diverse jocuri în incinta lui. Investițiile recente la școli au fost foarte mari însă din păcate calitatea educației este în scădere existând și diferențe de calitate între școli. Cu toate acestea, elevii școlilor din Vorniceni participă la diferite acțiuni și activități extrașcolare cum ar fi „Ora Pamantului”, „Zilele Satului” , „Ziua Eroilor” ș.a. Din păcate școala nr. 3 a decăzut în ultima perioadă de la statutul de liceu teoretic, la cea de școală de arte si meserii iar cea din urmă fiind desființată în urmă cu 2 ani. Exista două parohii în sat, iar una dintre biserici este înscrisă în lista monumentelor istorice de importanță locală, datând din anul 1500 aproximativ.
Satul Vorniceni păstrează multe tradiții și valori, care se mai utilizează din când în când, pe la zilele satului sau pe la adunarea fiilor satului, dar și la sărbătorile creștine importante. Pentru o mai bună păstrare și valorificare a acestui patrimoniu cultural al vornicenenilor Fundatia pentru Dezvoltare Comunitara a inițiat înființarea unui muzeu în acest sens, fapt ce s-a materializat în decursul anului 2011 prin inaugurarea muzeului denumit „Virtutea Satească a Vornicenenilor”.
În sat nu există conflicte și tensiuni între diferite grupuri etnice deoarece aceste grupuri nici nu existî, etnia majoritară și predominantă în Vorniceni fiind cea română. Există totuși conflicte, unele din ele rezolvându-se în mod grav prin bătăi sau chiar crime, satul Vorniceni fiind destul de renumit în județ pentru infracțiunile de aici. Ca locuitor al acestui sat pot spune ca într-adevar există astfel de situații însă presa le tratează doar pe acele grave creând astfel o prejudecata despre acest sat, existând puțini infractori dar care săvârșesc acte foarte grave și care au un impact mare asupra restului populației. Mai există, bineînțeles și furturi, predominând furturile de produse agricole. În ultima perioadă, satul a devenit unul mai liniștit, cauza fiind fie educația mai bună primita de tinerii de aici, fie de emigrare și de faptul că infractorii dinainte sunt acum plecați în alte țări și săvârșesc acolo fapte prejudicioase.
Rețelele sociale din sat, la o prima vedere, am putea spune ca sunt destul de dezvoltate, dat fiind faptul că majoritatea persoanelor se cunosc între, ele existand și legaturi destul de stranse, dublate uneori de un anumit grad de rudenie. Infrastructura socială este deficitară, singurele locuri unde oamenii se pot intâlni pentru a discuta fiind acele baruri neatractive, unele instituții publice unde se întâlnesc ocazional, pe strada, în stațiile de transport în comun și la biserici în zilele de sărbătoare. Acele sărbători locale de care menționam mai sus sunt prilejul de socializare între persoanele care au ramas în sat și cele care își duc traiul in alte locuri, ele având scopul de a reuni aceste grupuri de persoane.
O problema reala in satul vorniceni este reprezentata de numarul ingrijorator al mamelor minore care a crescut in urma miscarilor de emigratie in masa inregistrata dupa anul 2000 dar si datorita lipsei educatiei. Pe langa aceasta, un alt aspect ingrijorator este reprezentat de consumul de alcool cu regularitate, in special in cazul tinerilor. Acest lucru prezinta mai multe comportamente negative asupra comportamentului consumatorilor si a vietii sociale a acestora si nu numai.
Proiecte de dezvoltare în Vorniceni au existat și încă există, pe viitor sunt preconizate investiții pentru modernizarea sediului Căminului Cultural unde funcționează și biblioteca comunală, construirea unei sali de sport, amenajarea unei gropi ecologice de gunoi în colaborare cu o altă administrație locală dintr-un sat vecin. Ca un plus trebuie menționat modernizarea drumurilor din sat, modernizarea și dotarea școlilor.
Toate aceste imbunatatiri aduse facilitatilor ar conduce simultan la crestrea atractivitatii economice si la crearea de noi locuri de munca pentru populatia locala.O eventuala colaborare si dezvoltare a Vorniceniului in partea de nord-vest, spre satul invecinat Cordareni, ar putea conduce la o abordare mult mai completa a aspectelor satului si a tendintelor acestuia de dezvoltare.