Nicolae Iorga, a fost un copil precoce, care la vârsta de 4-5 ani citea curent în româneşte şi în limba franceză. În clasa a IV-a, având 9 ani, a devenit monitor – elev care ajuta profesorul la predare. Intrând în liceul August Treboniu Laurian din Botoşani, ducând greul nevoilor, a început a da meditaţii copiilor mai mici din familii înstărite.
Fostul său secretar, Dan Smântânescu, povestește în cartea „Titanul Nicolae Iorga”: „Odată cu bogatele cunoştinţe acumulate, i se dezvoltă personalitatea, devenind chiar îndrăzneaţă şi corectând pe profesorii săi. Când era în clasa a V-a la Liceul A. T. Laurian din Botoşani, a avut ca profesor de istorie pe Ioan C. Georgian, care se considera o capacitate. La teză, Georgian a dat un subiect pe care elevul Iorga l-a tratat cu erudită originalitate şi competenţă, într-o interpretare cu desăvârşit nouă. La remiterea tezelor, spre surprinderea elevilor, teza lui Nicolae Iorga a fost notată cu şase. Uluit şi revoltat, Iorga l-a întrebat pe profesorul Georgian dacă a citit cu atenţie teza sa. Profesorul Georgian răspunzând afirmativ, Iorga, rupând teza, i s-a adresat: Atunci unul din noi nu cunoaşte istoria. Rezultatul a fost vehement: eliminarea din liceu a elevului Iorga”.
Susținut de bătrânului boier moldovean G. Ciomac, care i-a dat „trii, patru galghini austrieci pi lunî”, Iorga a purces la Iaşi, înscriindu-se ca elev la Liceul Naţional. Aici s-a supus regulamentelor şcolare, urmând clasă cu clasă şi susţinându-şi strălucitul său bacalaureat la 13 septembrie 1888, la Iaşi, uimind comisia prin vastele sale cunoştinţe şi fiind calificat „primul pe întreaga Moldovă”. La 27 septembrie 1888 – în vârstă de 17 ani – s-a înscris la Universitatea din Iaşi. Datorită fenomenalei sale memorii, tenacităţii muncii şi vastei culturi acumulate, Nicolae Iorga – susţinând 7 examene în 3 trei zile – a absolvit Facultatea într-un singur an, având vârsta de 18 ani şi jumătate. A urmat licența, despre care istoricul A. D. Xenopol a precizat: „O licenţă strălucită, la ale cărei lucrări scrise nu s-au găsit în cele cinci coli ale tezei latine nicio singură greşeală, iar în coala întreagă a tezei greceşti numai două greşeli de accent”.
La 23 de ani, Nicolae Iorga s-a înscris la concursul pentru ocuparea Catedrei de Istorie medie, modernă şi contemporană la Universitatea din Bucureşti, obținând postul după o luptă faimoasă în acea vreme chiar împotriva lui Ion C. Georgian, fostul său profesor de istorie care ceruse și obținuse exmatricularea sa din liceu.
Dar iată cum decurgea un curs ținut de Nicolae Iorga, privit prin ochii pe atunci studentului Dan Smântânescu: „Apariţia sa în clasă era o surpriză. Prelegerile sale, vinerea de la ceasurile 19 la 21, aglomerau sala până la refuz, încă înainte de sosirea sa. Când sala gemea de studenţi şi audienţi din afară (foarte numeroşi, mai ales profesori, foşti studenţi), deodată uşa de la cancelaria alăturată se deschidea şi, grabnic, strecurându-se greu printre cei îmbulziţi în picioare, până la marginea catedrei, apărea falnica sa făptură. De obicei îmbrăcat într-un larg sacou maron sau negru, cu haina descheiată, lăsând să se vadă atârnând de un şnur negru ochelarii săi cu ramă de aur, de care făcea uz numai când citea vreun text, Nicolae Iorga nici nu aştepta să cuprindă de la catedră imaginea publicului nerăbdător, ci, mereu în picioare, gâfâind de oboseala drumului, începea să vorbească. Se aşternea o sfântă linişte în sală, iar magul, mişcând din când în când mâna dreaptă cu arătătorul întins, depăna un noian de cunoştinţe, fără a folosi vreo notiţă orientatoare. Într-o lecţie care dura exact două ore – ore de mare desfătare, pe care le-am fi dorit interminabile -, Nicolae Iorga depăna atâtea fapte, denumiri, date, texte şi citate, cu o bibliografie atât de bogată în nume dificile şi titluri complicate, încât numai rostindu-le ni se părea că ameţim. Multe dintre ele scăpau fugii condeiului nostru, neobişnuit cu o erudiţie atât de copleşitoare şi cu nume atât de complicate în limbi atât de diverse”.
Ca fapt divers, Iorga avea o frică nativă pentru unele animale ofensive, ca de pildă de câini. În tinereţea sa de dascăl, studenţii încercau să întârzie câte un examen aducând câte un câine în sala de curs şi dându-i drumul spre catedră când intra profesorul Iorga. Aversiunea lui Iorga era atât de mare, încât se speria şi părăsea sala, amânând examenul, fapt care-i bucura pe studenţii nepregătiţi.
Citea o carte într-o oră
„L-am urmărit în nenumărate ipostaze de elaborare. Nicolae Iorga nu citea, intuia paginile. Cu ochii săi mari, cuprindea conţinutul întregii pagini dintr-o privire, ca şi când ar fi fotografiat-o. Memoria îl ajuta să perceapă şi să reţină ceea ce era deosebit. Citea, astfel, câte o carte într-o oră. Se oprea la ideea nouă ce-l izbea şi pe dată o nota, bibliografic, cu scrisul său mărunt, aproape ilizibil, pe câte un petec de hârtie găsit la întâmplare. Avea, într-un vast sertar, plicuri pe probleme, în care arunca notiţa respectivă. Cu timpul, plicurile se umpleau până la refuz. Atunci, ele constituiau, pe măsura oportunităţii problemelor, substanţa informativă pentru alcătuirea unei noi lucrări care germinase în creierul său genial şi care, coaptă, ţâşnea într-o precipitată dictare stenografică. Dictările îi stimulau acuitatea gândirii, îngăduindu-i asociaţiile de idei cele mai uluitoare. De aceea, multe din studiile sale de sinteză pot genera preţioase lucrări noi”, povestește fostul său secretar, Dan Smântânescu.
Petre Liciu, coleg şi prieten, cu care era în concurenţă de premii, i-a închinat poezia Sarea pământului:
Colo-n fund vezi o căpiţă
De păr des, nepieptănat?…
De cinci ani ascunde-ncoace
Un cap mare de-nvăţat.
Cugetări Nicolae Iorga
* Talentul neîntrebuinţat e un furt;
* Trufaşul nu poate fi recunoscător: el crede totdeauna că a meritat mai mult;
* Cel ce stă jos să nu râdă de cine cade de pe vârfuri;
* Şarpele e odios nu pentru că muşcă, ci pentru că se ascunde ca să muşte;
* Învăţat e omul care nu mântuie niciodată de a învăţa;
* În cetatea dreptăţii tale poţi fi ucis, înfrânt niciodată;
* Ca şi natura, sufletul cere o iarnă de aspre suferinţi pentru a putea da o nouă primăvară.
Ultimele cuvinte scrise de Nicolae Iorga, înainte de a fi ridicat de legionari de la Sinaia și dus spre locul morții, localitatea Strejnicu de lângă Ploiești, în septembrie 1940:
În zile de crudă foamete
Fiindu-le lehamite
În marginea ţării întregi
Au vrut s-ucidă pe moşnegi.
Iar ei au zis: Nu fiţi păgâni,
Răbdaţi puţin pe cei bătrâni.
De-a lungul căii morţilor
Ei sunt în pragul porţilor.
sursa: Jurnalul.ro
MARTURII NOI DESPRE UN CONCURS UNIVERSITAR LA IAŞI
IN ANUL 1 894
GH. BUZATU
Viaţa şi opera lui Nicolae Iorga, reprezentant eminent al spiri-
tualităţii româneşti din prima jumătate a acestui veac, au format
obiectul unor investigaţii mai vechi ori mai noi. Un fapt care a
retinut atenţia cercetătorilor e legat de începuturile profeS’Oratului lui
universitar. Este vorba de primul concurs – ţinut la laşi, in toamna
anului 1894 – pentru ocuparea catedrei de Istorie universală medie,
modernă şi contemporană a Facultăţii de litere de la Universitatea
din Bucureşti. In lucrările care se referă la acest moment din viaţa
marelui istoric
1 – şi dintre care se remarcă cea datorată prof. Barbu
Theodorescu
2, excelentul bibliograf al operei lui N. Iorga – se resimto
ecoul aprigei dispute universitare din 1 894.
Netăgăduit, un deosebit interes prezintă opiniile exprimate de
N. Iorga pe marginea concursului la care a candidat şi de pe urma
căruia, ·fiind în cîştig de cauză, a desfăşurat o prodigioasă activitate
un iversitară de peste patru decenii, pînă chiar în ajunul intervenirii
groaznicului său sfîrşit. Istoricul însuși a consacrat episodului la care
ne referim mai multe pagini intr-o binecunoscută lucrare cu caracter
autobiografic
3• Pînă astăzi a rămas, însă, necunoscută corespondenţa
lui N. Iorga din vremea concursului. !n fondul Corespondenţa N. Iorga
de la Biblioteca Academiei R. S. România am descoperit m ai multe
documente conţinînd informaţii noi despre împrejurările în care s-a
desfăşurat concursul universitar de la Iaşi. Dintre ele, scrisorile trimise
de către N. Iorga la Bucureşti primei sale soţii, Maria Iorga ( născută
Tassu), prezintă cea mai mare valoare, atît pentru faptul că vin să
îmbogăţească fondul actelor rămase de la istoric, cît şi prin aceea
că permit cunoaşterea mai îndeaproape a omului N. Iorga. Datînd din
perioada de formare a tînărului istoric, scrisorile respective prefigu-
rează multe dintre trăsăturile contradictorii cunoscute ale unei excep-
ţionale personalităţi, oscilînd între acte de mare generozitate şi pro-
fundă subiectivitate în aprecierea adversarilor, momentani sau permanenţi. Alte documente descoperite la Biblioteca Academiei furni-
zează elemente interesante pentru surprinderea atmosferei în care s-a
desfăşurat concursul ori oferă detalii în legătură cu unii dintre adversarii
de moment ai tînărului istoric. In anexa prezentei note tipărim toate
aceste acte inedite. Menţionăm că, în unele cazuri, am omis acele părţi
care privesc alte aspecte decit cele relative la concursul universitar
din anul 1 894.
Perspectiva candidaturii lu1 N. Iorga la ocuparea unei catedre
urâversitare s-a ivit în 1 892, cînd c atedra de istoria universală de la
Universitatea din Bucureşti a devenit vacantă în urma morţii titu-
larului ei P. Cernătescu. La scurt timp, Iorga a primit o scrisoare la
Paris din partea socrului său, Vasile Tassu, în care a fost sfătuit să
se prezinte la concursul ce avea să se organizeze pentru ocuparea
catedrei libere. Tassu a insistat în mai multe rînduri în acest sens.
Indemnuri similare nu a întîrziat să primească Iorga şi de la fostul
lui profesor la Universitatea din laşi, A. D. Xenopol. In cele din urmă,
Iorga a dat curs acestor sfaturi. Printr-o cerere din 7 matrie 1 894
adresată lui Take Ionescu, ministrul Instrucţiei Publice din acel
moment, el a solicitat scoaterea la concurs a catedrei ocupată anterior de
P. Cernă tescu. Cererea a fost aprobată şi, la 19 august 1894, tînărul
istoric s-a inscris primul la concurs. In curînd s-au mai prezentat alţi
trei candidaţi : Ion C. Georgian, M. B. Calloianu şi G. 1. Capitonovici.
G. 1. Capitonovici, deşi doctor în filozofie, era slab pregătit. M. B.
Calloianu nu avea o pregătire specială pentru studiile istorice. Absol-
vent al cursurilor de limbi clasice, a fost profesor secundar la Craiova
şi Bucureşti. In timpul concursului, el l-a defăimat pe Iorga prin notite
nesemnate trimise ziarului „Românul” din Bucureşti.
Dintre toti adversarii lu’i N. Iorga
4, Ion C. Georgian era negreşit
cel mai redutabil. Urmase cursuri la Hautes Etudes şi funcţiona atunci
ca profesor secundar la liceul Sf. Sava din Bucureşti. Prin 1 885, Iorga
insuşi l-a avut dascăl la Botoşani. ln 1 894, Georgian a tipărit lucrarea
O pagină din viata marelui Ştefan, în care, combătind deschis pe
Xenopol, a încercat să dovedească că marele vo’ievod ar fi domnit 16
ani şi în Muntenia.
Deşi mult mai tînăr, N. Iorga le era superior tuturor celor
amintiţi. După studii strălucite la Universitatea din Iaşi, el şi-a desă-
vîrşit pregătirea în Apus sub directa influenţă şi îndrumare a unor
somităţi ale istoriografiei europene de la sfîrşitul secolului trecut –
Gabriel Monod, Charles Bemont, K. Lamprecht. In 1893 absolvise
Şcoala practică de Inalte Studii din Paris, prezentind lucrarea de mare
illtindere şi largă concepţie Philippe de Meziires (1327-1405) et la
croisade au XN .e siecle. Peste puţin timp, Iorga. şi-a trecut doctoratul
la Leipzig cu o teză consacrată lui Thomas III, Marquis de Saluce ( Paris, 1 893).
Intre 1892-1894 a efectuat paralel intense cercetări in
arhivele europene, adunînd un extrem de bogat material privind istoria
poporului român. Străduinţele istoricului în această direcţie au fost
mult apreciate de Hasdeu şi Xenopol. Acesta din urmă consemna in
. Arhiva” d’in laşi că N. Iorga desfăşurase în străinătate o activitate
,. care face onoare neamului românesc şi pentru care ţara noastră trebuie să-i fie recunoscătoare”
5, Concursul universitar – fixat pentru data de 1 octombrie 1 894 –
a început intr-o atmosferă propice unei aprige dispute. Adversarii lui
larga nu erau de neglijat. Cum s-a arătat, Georgian, un bun profesor
de istorie şi posedînd un apreciat talent de expunere, se remarca printr-o pregătire temeinică. El se bucura de o frumoasă reputaţie în rîndul opiniei publice ieşene, care a urmărit cu pasiune toate fazele în-
trecerii. Ceilalţi doi conourenţi – Calloianu şi Capitanovici – aveau
să se retragă înainte de ultima probă. Un alt fapt, care explică interesul stîrnit de concurs, l-a constituit componenţa comisiei examina-
toare. Ea cuprindea numai personalităţi de prestigiu : Al. Odobescu –
preşedinte, A. D. Xenopol, Petre Răşcanu, Aran Densuşianu, C. Leo-
nardescu, 1. Caragiani şi A. Vizanti – membri.
In atari împrejurări se inţelege că sarcina lui Iorga nu a fost de-
loc lesnicioasă. Pe lîngă faptul că se prezenta în faţa unei comisii din
cele mai exigente, el a intimpinat serioase greutăţi intre care cele
materiale nu se aflau nicidecum pe ultimul plan. Pe deasupra, el a
trebuit să se învingă, în primul rind, pe sine însuşi. El era ţinta unor
atacuri în presă ori avea de îndurat aroganta celorlalţi candidaţi. Des-
pre toate acestea Iorga a informat pe soţia sa printr-o carte poştală
din 1 octombrie 1894 (1). Concursul a inceput cu întîrziere, la 4 oc-
tombrie 1 894. Primele patru zile au fost ocupate cu probele scrise, la
t::are Iorga s-a dovedit net superior. Subiectele tratate nu i-au fost to-
tuşi agreabile, iar comportarea lui Georgian l-a iritat profund pe tină-
rul istoric (Il).
Din corespondenţa lui Iorga se poate desprinde că el a bănuit
sprij inul sincer ce i-a fost acordat de Odobescu, Xenopol şi Răşcanu
( III). Totodată, tînărul istoric nu-şi poate stăpîni mînia atunci cind
vorbeşte despre adversarii săi care, ce-i drept, au recurs’ adesea la
procedee reprobabile numai pentru a-l discredita. Intre 8-1 1 octom-
brie 1 894 s-au ţinut probeie· orale. Georgian l-a insultat şi cu acel
prilej (IV).
Comisia examinatoare s-a întrunit a doua zi după terminarea probelor orale. Procesul-verbal •încheiat la 12 octombrie 1 894 consta.ta că
ul timii doi candidaţi rămaşi în concurs .. – Iarga şi Georgian, dau • unele calităţi de mari merite” , cum şi • unele defecte şi lipsuri”,
fapt pentru care comisia a hotărît să nu recomande pe niciunul din-
tre ei pentru ocuparea catedrei. Iorga avea toate motivele să nu fie
optimist, după cum rezultă din rîndurile transmis’e sotiei (V). Cu toate
acestea, N. Iorga avea să obţină in 1894 catedra. Acest lucru s-a datorat intervenţiei lui Al. Odobescu, care, la sugestia comisiei examina-
toare de la laşi, a propus într-un raport înaintat Ministerului Instrucțiunii ca să se aleagă unul din cei doi concurenţi pentru a suplini
pentru run an de zile catedra vacantă. In acest răstimp, s’cria Odobescu,
persoana aleasă va .,putea dobîndi prin practică calităţile necesare
unui perfect profesor universitaru 5• Barzîndu-se pe această încheiere a
preşedintelui juriului examinator, Ministerul Instrucţiunii l-a desem-
nat, la 11 octombrie 1894, ca profesor suplinitor pe Iorga 7, care obţi-
nuse la concurs o medie generală mai mare ·cu cinci zecimi decît Ion
C. Georgian. In anul următor a aVlll loc la laşi un nou concurs pentru
ocuparea aceleeaşi catedre. De acea dată succesul lui N. Iorga a fost
deplin, el fiind recomandat profesor provizor de istorie universală la
Universitatea din Bucureşti. Nu peste mult timp a fost confirmat profesor titular al catedrei respective. Astfel s-a încheiat un concurs uni-
versitar, menit să devină „celebru”, datorită participării lui Nicolae Iorga.
Despre atmosfera care a domnit la Iaşi în urma concursului date
interesante aflăm dintr-o s’crisoare trimisă de I. Fîntînaru fostului lui
coleg, N. Iorga ( VI). În sfîrşit, subliniem că ni s-a părut extrem de
semnificativă o scrisoare de-a lui Ion C. Georgian trimisă lui Iorga in
anul 1911 (VII). Fostul profesor şi adversar al marelui istoric, căzut
atunci pradă unui mistuitor zbucium sufletesc, a crezut că era momentul prielnic să solicite iertare lui N. Iorga pentru toate „necazurileu
ce-i pricinuise anterior. Sîntem convinşi că este vorba despre faptele
petrecute în vremea concursului de Ia 1894. Aşa cum rezultă dintr-o
altă scrisoare – pe care nu o tipărim – N. Iorga a răspuns fostului
său dascăl la precedenta 8• Pradă aceloraşi nelinişti şi cuprins de manie religoasă, Georgian a revenit asupra .. grozavelor raporturi dintre
noi de altă dată”. De asemenea i-a cerut lui Iorga să obţină de la
Xenopol .,să mă ierte de toate greşelile ce i-am făcut” ?. O altă scrisoare, din 8 aprilie 1918, ni-l înfăţişează pe Georgian copleşit ireme-
diabil de mania religioasă.
0• Drept care ne apare explicabilă pretentia
trans’Dlisă de el fostului său elev ca, să-şi .arunce în foc” întreaga lui
operă pentru . singurul scop : mîntuirea sufletului D-tale de chinurile
focului veşnic” • Nu am găsit util să reproducem această scrisoare în anexă.
Fântânaru.
(Biblioteca Academiei, Corespondenţa N. Iorga, vol. V, nr. 121-122).
VII
Domnului profesor N. Iorga laşi
Vorniceni (distr. Dorohoi) 20 sept. 1917
Domnule Iorga,
Privind iscălitura ce termină această scrisóre, ai putea zice: Scrisoarea unui nebun şi a o arunca.
Dacă însă vei avea îngăduinţa a ceti cite-va rînduri te vei încredinţa că eu, scriitorul, care sint in ghiarele morţii şi în gura jadului, vin umilitor a-ți cere ier. tare pentru tote neajunsurile, nedreptăţile şi necazurile urile ce ți-am pricinuit. Ti fac această rugăminte cu nădejdea că te vei gîndi la cuvintele Mintuitorului care a zis: „De veți ierta greşelile oamenilor, şi tatăl nostru cel ceresc va ierta greşelile vóstre”, şi că-mi vei dărui iertarea D-tale din tótă inima […]
Nu aş fi îndrăsnit, iubitul meu frate în Hristos, a-ți adresa acest îndemn, dacă nu ai fi fost cât de puțin elevul meu, şi dacă nu aş fi avut a-ți cere iertare pentru păcatele mele faţă de D-ta […] Eu sînt într-o stare că abia pot ținea condeiul în mină. Altfel m-aş tîrî pînă la laşi ţi aş vorbi din viu grai cu nădejdea că te slu-jesc, şi că m-ai putea asculta. Aşa cum sunt, însă, trebuie să mă mărginesc la acéstă scrisóre.
Și óre cum al refusa, iubite elev şi frate întru Hristos, dacă te-aş conjura în genunche să vii D-ta la mine? Ai jertfi două zile, iar nepotul meu te ar călăuzi […] Termin rugind pe bunul Dumnezeu să vă dea mila şi ajutorul seu D-tale şi fa-miliei D-tale; iar pe D-tale te rog să primești sincerele mele doriri de bine.
Ion C. Georgian
fost profesor de Istoric.
(‘Biblioteca Academiei, Corespondenţa N. Iorga, vol. 273, f. 313-314).
NOTE
www.cimec.ro/www.palatulculturii.ro














