sursa: cordareanca
Aşteaptă ţăranul din câmp să îi vină,
Iar carul cu grâne şi poamă-ncărcat,
Priveşte cărarea, de frunze divină
Şi-apusul se-aşează pe sat.
Din cer nu mai plouă, doar vântul se zbate
Şi ordinea-n lume de mult s-a stricat,
Ţăranul de-acum nu mai poate-nţelege,
Când seara, tăcută, coboară pe sat.
Dă, Doamne, o ploaie să ude pământul,
Dar, numai o brumă în zori s-a lăsat,
Şi nu mai are odihnă ţăranul,
Sapă grădina, udând cu sudoare pământul crăpat.
Un strop de sudoare, o boabă de rouă
O lacrimă caldă brăzdează obrazul,
Cu ochii pe cer, implorându-l pe Domnul
De-a pururi, doar Domnul îi ştie necazul!
Şi dus e pe gânduri ţăranul la poartă,
Aievea el vede cu grâne un car încărcat…
Alături cu boii stau fraţii şi neamuri
Şi noapte adâncă se-aşează pe sat!
octombrie 2014
