SPRE CELĂLALT PUSTIU…

sursa foto: Vremuri vechi si noi

sursa foto: Vremuri vechi si noi

Adesea m-am închipuit… posomorât şi visător,
Trecând mândru, dar senin prin forum şi prin temple;
Privind la busturi fără ochi a zeităţilor ce mor,
Sfidate-n egoismul nostru care uită să contemple…

E un pustiu aici…suntem orfani de fire,
Mai sigură ca moartea şi isteria-mi pare,
Să dăm crezare cărţii, versetelor citire…
Când viata se împarte în dor şi aşteptare?

Creştinii nu veniră… şi zeii tremurau…
Îmi părea că Absolutul se topise-acum în artă…
Ortodocşi dar şi catolici, toţi de-o seama se certau,
Bissectrice deveniră doar cetăţi care ne iartă…

Cetăţean al lumii vechi, ce te-ndrepţi spre-acele porţi,
Îţi aduni şi rugăciunea şi ispita şi menirea,
Cu paşi fără răspunsuri, spre zei ce deja-s morţi,
Aştepţi ca se te mântui, primindu-ţi nemurirea…

Şi din amar de simţuri, esenţe de-ntrebări…
Împins să storci destinul în dulciuri de credinţe;
Picioare-ngenunchiate în veşnice-ncercări,
Menite să sfârşească mai sus de neputinţe…

În linişte se-aude o tuse…cam bătrână,
Îşi duce omul crucea, ce trist deznodământ…
Prin spaima care-l paşte, tot tremurând îngână,
Şi-am înţeles: „ iertare” ca ultimul cuvânt…

Şi m-am trezit apoi, în limpezimi cumplite,
Dar vie-mi era pofta de îngeri şi de zei;
Şi am privit alături, cum babe obosite,
Uitându-şi neodihna se tot rugau la ei…

Simbol de piatra ieftin, şi nemişcând de rece,
Prin moartea ta eternă cum pot să fiu mai viu?
Noi vrem să înflorim în lumea care trece,
Când tu ne duci în taină spre celalalt pustiu…

1901275_156405071220646_6558389898033827614_n

duminică, 22 februarie 2015 13:29 - Vorniceni News ★ ★ ★ ★ ★